Ce se întâmplă în magazinele din România. Un șef de la Auchan a spus totul: Apar și nişte accidente nefericite
Unul dintre șefii Auchan a explicat astăzi care este relația lanţurilor de hypermarketuri cu producătorii și cum se întâmplă să aibă loc situații în care produsele care ajung la raft sunt neconforme.
Lanţurile de retail au proceduri foarte stricte privind securitatea alimentară şi de rechemare a produselor din piaţă, iar procesul de selecţie a producătorilor sau furnizorilor este bine definit, a afirmat, vineri, într-un workshop de specialitate, Florin Căpăţână, director de calitate la Auchan Titan.
„În cadrul lanţurilor de retail există proceduri foarte stricte de securitate alimentară, de rechemare a produselor din piaţă. Primul exemplu pe care l-am avut în România a fost un exemplu pe care un lanţ german l-a dat cu mulţi ani în urmă când a rechemat nişte pui cu Salmonella. Ce s-a întâmplat atunci? În loc să se aprecieze efortul pe care aceşti oameni l-au făcut şi exemplul pe care l-au dat spunând „Domnilor, noi avem o problemă cu acest produs!”, a început practic un război surd al autorităţilor împotriva acelui lanţ de retail, pentru că nu au înţeles că este unul dintre instrumentele la îndemâna retailului de a rechema din piaţă nişte produse şi pentru a asigura clienţii că produsul respectiv trebuie adus tocmai pentru ca ei să nu aibă o problemă”, a declarat Căpăţână.
Potrivit reprezentantului lanţului de hypermarketuri, selecţia unui producător sau furnizor înainte ca acesta să ajungă cu produsele pe raft are loc în mai multe etape bine definite.
„În momentul în care decide să lucreze cu un furnizor, lanţul Auchan practic face o selecţie în funcţie de performanţele pe care acesta le îndeplineşte în piaţă. Dacă produsele pe care le pune la dispoziţie lanţului de retail Auchan sunt cele care corespund anumitor standarde, iar noi ne uităm foarte atent la detalii, pentru că atunci când vine producătorul este cel mai frumos, cel bun şi cel mai viteaz. În acel moment, Departamentul de calitate al Auchan România face o vizită la furnizor ca să vadă dacă acesta face ceea ce spune, pune la dispoziţie ceea ce spune şi, mai ales, că face produsele pe care acesta spune că le face. Odată ce acest proces se încheie, marfa acestui furnizor soseşte în magazin unde este verificată la recepţia de produse proaspete, din punct de vedere al temperaturii, ambalajului şi al transportului, dar şi din punct de vedere organoleptic, dacă există vreo suspiciune asupra acelui produs”, a explicat directorul de calitate al Auchan Titan.
Acesta a adăugat că, în cadrul magazinelor deţinute în România, a fost dezvoltat un program de încurajare a producătorilor autohtoni şi, în acelaşi timp, de diminuare a importurilor.
„Mai nou, Auchan România a dezvoltat un program care se numeşte „Bun, sănătos şi local”, prin care căutăm să dezvoltăm relaţii cât mai strânse cu producătorii locali să ne aducă plus valoare şi să diminuăm din ce în ce mai mult zona de importuri, de comerţ intracomunitar, pentru că în România există oameni care au investit in cercetare, în producţie şi, mai ales, în marketing. Există, într-adevăr, şi situaţii în care apar nişte accidente nefericite şi de o parte şi de cealaltă, dar pe care de cele mai multe ori încercăm să le rezolvăm printr-un dialog”, a spus Florin Căpăţână.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





