Este dăunător organismului, sau nu, să înghițim sâmburii de pepene? Specialiștii au o părere care poate surprinde pe toată lumea.

Majoritatea dintre noi înghițim sâmburii atunci când consumăm pepenele roșu. Sunt însă și persoane care pierd mult timp ca să scoată toate semințele și abia apoi mușcă din felia de pepene. Mulți nu dau vreo importanță acestui fapt.

Există două tipuri de consumatori de pepene: cei care nu au nicio problemă cu sâmburii acestuia și nu îi deranjează dacă înghit dulcele miez cu totul, și cei care petrec mai mult timp scoțând cu meticulozitate fiecare sâmbure în parte. Ei bine, când vine vorba despre părerile specialiștior despre acest subiect, se pare că cei care evită sâmburii pepenelui nu au niciun motiv să se ferească!

Specialiștii spun că digestia nu este în vreu fel afectată și nici stomacul nu are de suferit dacă înghițim sâmburii de pepene! Potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, sâmburii din pepene pot fi o gustare surprinzător de sănătoasă! Ei nu ne pun în niciun fel de pericol dacă îi consumăm, fiind îndeajuns de mici pentru a trece prin sistemul digestiv fără să cauzeze vreun disconfort, ori daună.

Riscurile consumului sâmburilor din pepene

Dacă până acum balanța tinde să se încline în favoarea celor pe care nu îi deranjează semințele din pepene, avem vești bune și pentru cei care le evită de parcă ar fi un virus!

Dacă acestea sunt consumate într-un volum mare, nu este exclus să producă unele probleme de sănătate, cum ar fi discomfortul gastric, dar și intestinat.

Iar, în cazurile cele mai extreme, sâmburii pot provoca și obstrucții intestinale. Acest lucru este mult mai plauzibil în cazul celor care deja suferă de probleme gastrointestinale sau a copiilor mici.

Pepenele, un adevărat medicament

Cel mai consumat fruct de vară, pepenele roșu este hrănitor, răcoritor, energizant și slab caloric. Fiecare 100 de grame din acest fruct al îngerilor conţine 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10 grame de zahăr, 1 gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic şi numeroase minerale precum fierul, calciul, magneziul, manganul, potasiul, fosforul, zincul, seleniul etc.

Studiile realizate de oamenii de știință arată că persoanele care consumă în mod frecvent pepene verde sunt mai protejate împotriva cancerului. Pepenele conține licopen, un antioxidant eficient în prevenirea cancerului, în special în cancerul de prostată, cancerul uterin și cancerul esofagian.

De asemenea, prin conținutul de citrulina, un aminoacid care dilată vasele sangvine, acționează asemănător medicamentelor prescrise pentru tratarea disfuncțiilor erectile,