Sistemul de pensii speciale, la un pas de reformă sub presiunea lui Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, președinte interimar al PSD, a lansat luni seară, la România TV, un avertisment tranșant cu privire la reforma pensiilor speciale, subliniind că actuala guvernare va aborda ferm această problemă în săptămânile următoare. Grindeanu a punctat că tema pensiilor speciale reprezintă o sursă majoră de revoltă socială și că justiția socială nu mai poate fi amânată.

„Eu cred că s-a ajuns prea departe cu aceste lucrurim la companiile de stat. Mare parte dintre ele, cum e ANCOM-ul, oamenii sunt speriați, crispați că se unescu cu CNA, că nu știu ce. Să arunci astfel de vorbe mi se par deplasate. Această unire nu mi se pare corectă.  Hai să facem lucrurile mai transparent.

În setul de măsuri e agreat această măsură cu privire la pensiile speciale. E vorba de justiție socială,, creează revoltă. Sper ca în următoarele săptămâni să ne apucăm și de această componentă.

Noi, într-un an și opt cât am avut premier, veniturile românilor au crescut”, a declarat Grindeanu.

Fostul premier a mai amintit că, în perioada mandatului său, veniturile românilor au crescut, iar ritmul investițiilor în infrastructură a fost accelerat:

„Am realizat 800 de kilometri de autostradă. Aceste investiții trebuiau finalizate cu decenii în urmă. Nu regretăm că am construit autostrăzi. Toate țările dezvoltate au trecut prin perioade cu deficit excesiv în timpul construcției de infrastructură”, a argumentat liderul social-democrat.

Sorin Grindeanu
SURSA FOTO: Dreamstime

Grindeanu vede impozitul progresiv ca singura opțiune justă în locul creșterii TVA

Tot la România TV, Grindeanu a criticat decizia privind majorarea TVA și a subliniat că există o soluție alternativă, deja validată la nivel european: impozitul progresiv.

„Există alternativă – impozitul progresiv. Se aplică peste tot în lume. Nimeni nu poate spune că Germania, Franța sau Spania sunt țări înapoiate. Toate statele dezvoltate au adoptat acest sistem. România va ajunge inevitabil aici, pentru că este un sistem corect și dovedit”, a punctat liderul PSD.

El a precizat că PSD a fost minoritar în coaliție în susținerea impozitului progresiv, recunoscând că partidul nu a reușit să explice suficient beneficiile acestui sistem. Comisia Europeană nu a impus direct o creștere a TVA-ului la 21%, solicitând în schimb adoptarea unor măsuri care să conducă la creșterea veniturilor bugetare. Varianta amânării majorării TVA până în luna octombrie a fost analizată inițial, însă în cele din urmă nu a mai fost păstrată printre soluțiile incluse în pachetul final.

Declarațiile sale vin în contextul în care societatea românească se confruntă cu tensiuni legate atât de privilegiile din sistemul de pensii speciale, cât și de impactul fiscalizării asupra populației, într-o perioadă marcată de presiuni externe pentru consolidarea bugetară.