Ce se întâmplă cu fondurile de pensii private după volatilitatea de pe bursă. Anunț ASF: Piețele sunt, în mod natural, foarte receptive
Dan Armeanu (SURSA FOTO: ASF)
Vicepreședintele ASF responsabil de piața pensiilor private, Dan Armeanu, susține că fluctuațiile de pe Bursa de Valori București, generate de escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, au un efect limitat asupra fondurilor de pensii. Oficialul afirmă că sistemul rămâne solid, bine reglementat și capabil să gestioneze episoadele de volatilitate.
Fondurile de pensii private, impact „rezidual și exclusiv conjunctural” după scăderile de la BVB
Declarațiile vin după ce indicele BET al Bursa de Valori București a deschis ședința de luni în scădere cu 1,11%, iar la două ore de la debutul tranzacțiilor ajunsese la –1,53%, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
Dan Armeanu a explicat că aceste mișcări sunt normale în situații de tensiune geopolitică.
„Evoluțiile de astăzi de pe piețele financiare reprezintă o situație strict conjuncturală, o reacție firească la un eveniment important care a generat un plus de sensibilitate în rândul investitorilor. Piețele sunt, în mod natural, foarte receptive la astfel de informații și pot manifesta episoade de volatilitate imediat după apariția unor știri semnificative. Totuși, experiența arată că, pe măsură ce investitorii încorporează informațiile noi și nivelul de încredere revine, aceste fluctuații tind să se diminueze în mod natural în perioada imediat următoare, ceea ce arată caracterul strict tranzitoriu al acestor mișcări”, a declarat Dan Armeanu pentru Mediafax.
„Portofoliile fondurilor de pensii sunt foarte bine optimizate” pentru perioade de volatilitate
Vicepreședintele ASF a subliniat că fondurile de pensii private sunt construite pentru a rezista unor astfel de episoade de instabilitate.
„În ceea ce privește piața pensiilor private, impactul acestor evoluții este rezidual și exclusiv conjunctural. Portofoliile fondurilor de pensii sunt foarte bine optimizate și construite pentru a asigura reziliență în astfel de situații.
Piața pensiilor private din România rămâne stabila, foarte bine supravegheată și reglementata, iar mecanismele prudențiale reduc semnificativ efectele unor episoade de volatilitate generate de piețele de capital. Acest cadru solid conferă participanților un nivel ridicat de protecție și predictibilitate”, a subliniat vicepreședintele ASF.
Fondurile de pensii private pot beneficia de scăderea dobânzilor
Oficialul ASF a arătat că trendul descendent al dobânzilor la care statul se împrumută ar putea susține performanța portofoliilor în perioada următoare.
„Mai mult, trendul de scădere a dobânzilor la care statul se finanțează este de natură să aibă un efect pozitiv asupra portofoliilor fondurilor de pensii în perioada următoare iar optimizarea foarte bună a structurii investițiilor contribuie suplimentar la diminuarea volatilității venite din piețele de capital.
Investitorii și participanții la sistem pot rămâne încrezători că perspectivele pe termen mediu și lung sunt solide, iar fondurile de pensii sunt bine poziționate pentru a traversa în condiții de stabilitate astfel de evenimente”, a dat asigurări oficialul ASF.
Fondurile de pensii private, randament record de 19,2% în 2025
Potrivit datelor prezentate anterior de Dan Armeanu, fondurile de pensii private au obținut în 2025 un randament mediu anual de 19,2%, cea mai ridicată performanță din istoria sistemului.
La începutul lunii ianuarie 2026, activele totale ale fondurilor au depășit 215 miliarde lei (aproximativ 43 miliarde euro), echivalentul a peste 11% din PIB, consolidând rolul acestora în finanțarea economiei.
„Fondurile de pensii private au devenit, în mod clar, unii dintre principalii furnizori de capital pe termen lung ai economiei României, asigurând în același timp protecția financiară a milioane de contribuabili. Anul 2025 a consolidat rolul său strategic, iar perspectivele pentru 2026 rămân favorabile”, aprecia vicepreședintele ASF.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





