Ce este interzis să faci în Sâmbăta Mare? Această zi marchează finalul Săptămânii Mari și al Postului Mare, fiind considerată un timp de profundă tristețe, dar și de așteptare a momentului central al creștinătății – Învierea. În biserici au loc slujbe solemne, iar preoții poartă veșminte festive în culori strălucitoare. Credincioșii participă la aceste slujbe și aduc ouă de Paște pentru a fi sfințite, pregătindu-se pentru noaptea de Înviere.

Sâmbăta Mare vine cu reguli stricte pentru credincioși

Unul dintre cele mai importante momente ale acestei zile are loc la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde se produce anual fenomenul cunoscut drept coborârea Luminii Sfinte. Acesta simbolizează victoria vieții asupra morții și este considerat o minune de credincioși. O particularitate a acestui foc este faptul că, în primele minute după apariție, nu arde.

Sâmbăta Mare este o zi a liniștii și a disciplinei spirituale, iar tradițiile impun o serie de restricții. Credincioșii trebuie să continue postul, fiind interzis consumul de alimente gătite și alcool până în dimineața zilei de duminică. Alimentația este limitată la produse simple, precum pâine fără unt, legume, fructe proaspete, nuci, fructe de pădure uscate și miere.

În același timp, această zi nu este potrivită pentru distracții, petreceri, cântece sau dansuri. Activitățile zgomotoase sunt evitate, iar credincioșii sunt îndemnați să petreacă timpul în liniște, rugăciune și reflecție. De asemenea, nu sunt recomandate înotul sau exercițiile fizice intense.

„În Săptămâna Mare punem accent pe liniștea sufletului. Este cea mai intensă săptămână din întreg postul Mare, iar fiecare om culege acum roadele postului prin Spovedanie și Împărtășanie.

Este o perioadă de liniște în care trebuie să primeze iubirea față de noi și aproapele nostru. Este un timp bun pentru a cere iertare tuturor celor dragi, dar și pentru a face o faptă bună în fiecare zi.

Este perioada împăcării și a curățării sufletești”, a explicat părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin din București, pentru Digi24.

doliu
SURSA FOTO: Dreamstime/Lumânări aprinse în biserică

În Sâmbăta Mare nu trebuie efectuate activități fizice solicitante

Tradiția mai spune că în Sâmbăta Mare nu trebuie efectuate activități fizice solicitante. Sunt evitate munca în gospodărie, lucrul cu acul, grădinăritul sau pescuitul. Este o zi dedicată purificării spirituale și apropierii de valorile religioase.

Pe lângă restricțiile legate de activități, există și reguli de comportament. Certurile, insultele, înjurăturile și cuvintele dure sunt considerate păcate grave în ajunul Paștelui și trebuie evitate.

De asemenea, nu este recomandată vizitarea cimitirelor, pomenirea morților fiind amânată pentru alte zile. În același timp, credincioșii nu trebuie să refuze ajutorul celor aflați în nevoie, însă nu este bine să împrumute lucruri în această zi.

Persoanele care aleg să petreacă zgomotos în această zi riscă să aibă un an plin de lacrimi

Tradițiile populare includ și o serie de credințe legate de semne și superstiții. Se spune că persoanele care aleg să petreacă zgomotos în această zi riscă să aibă un an plin de lacrimi. În schimb, dacă se varsă multă apă în această zi, este considerat un semn bun pentru o recoltă bogată și o perioadă prosperă pentru cosit.

Vremea din Sâmbăta Mare este, de asemenea, interpretată simbolic. O zi însorită și senină ar anunța o vară călduroasă. Un alt obicei spune că spălarea cu apă în care a fost pus un ou roșu aduce sănătate și ajută la păstrarea tinereții.

Chiar dacă este o zi de reculegere, Sâmbăta Mare este și momentul ultimelor pregătiri pentru Paște. Oamenii pot coace prăjituri și pot vopsi ouăle, respectând însă atmosfera de liniște și semnificația profundă a acestei zile.