Ce este interzis să faci azi! Vei avea parte doar de probleme: Zi sfântă pentru ortodocși
Sărbătoare foarte mare în calendarul creștin ortodox, îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Credința ne spune că astăzi avem interzis să facem mai multe lucruri. Dacă le încălcăm, vom avea parte de mari probleme.
Ziua de 13 noiembrie este una extrem de importantă în calendarul ortodox. Biserica îl pomenește astăzi pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Deși ziua este marcată în calendar cu cruce neagră și nu roșie, sunt interzise mai mult lucrururi pentru că este o zi bogată în tradiții și superstiții, mai ales că este și 13.
Astăzi nu este bine să speli hainele cu mâna, dar este în regulă să le bagi la mașina de spălat. De asemenea nu trebuie să faci nimic ce are legătură cu croitoritul, pentru că vei avea parte de ghinioane mai ales în relațiile cu cei din jur. Nu este bine nici să muncești sau cel puțin nu în prima parte a zilei, atunci când are loc slujba religioasă din biserici și mănăstiri. Totodată, nu e bine să te cerți cu nimeni, pentru că altfel riști să ai multe conflicte cu cei din jur până la finalul zilei.
Ioan Gură de Aur s-a născut cândva între anii 344 și 354, într-o regiune numită Antiohia. A fost botezat creștinește abia la vârsta de 20 de ani și a studiat filosofia, îndrumat de renumitul Andragațiu. A devenit diacon și preot, urmându-l pe marele Meletie, iar după moartea lui Nectarie, patriarhul Constantinopolului, acesta i-a luat locul. El a fost hirotonit de patriarhul Teofil al Alexandriei pe 28 februarie 398. Sfântului Ioan Gură de Aur îi sunt atribuite o serie de merite printre care reformarea preoțimii și a cetății bisericești, care în vremurile în care a trăit au trecut prin momente grele, de decădere. L-a avut ca dușman pe Teofil al Alexandriei.
iată și rugăciunea pe care este bine să o rostești astăzi. „O, luminătorule a toată lumea, preabunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor necăjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dăruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înălțimea gândului smerit, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin”, conform doxologia.ro.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





