Ce a descoperit Germania după atacul cu drone de la Leipzig. Berlinul acuză oficial Rusia
SURSĂ FOTO: Dreamstime - Garda de Mediu folosește drone pentru a prinde poluatorii
Autoritățile de la Berlin au indicat oficial Rusia drept responsabilă pentru tentativa de atac cu drone de pe aeroportul din Leipzig, incident petrecut pe 4 august. Ministrul federal de interne, Alexander Dobrindt, a prezentat marți rezultatele evaluării făcute de instituțiile germane și a anunțat poziția guvernului privind originea atacului.
Incidentul care a schimbat poziția Germaniei față de Rusia. Ce au stabilit anchetatorii
Potrivit ministrului, anchetele polițienești, tiparele infracționale identificate și informațiile furnizate de serviciile de securitate indică implicarea Rusiei.
Mai exact, Ministrul german de interne a precizat că autoritățile nu tratează incidentul de la Leipzig drept un caz singular. „Nu considerăm Leipzig un eveniment izolat, ci îl vedem în corelaţie cu alte acţiuni hibride”, a adăugat ministrul german de interne. În același timp, Dobrindt a ținut să sublinieze: „Nu ne aflăm în război”.
„În ansamblu, anchetele poliţieneşti, tiparele infracţionale şi informaţiile serviciilor de securitate indică faptul că Rusia este responsabilă pentru tentativa de atentat de la aeroportul din Leipzig. Prin urmare, guvernul federal ajunge la concluzia că Rusia este responsabilă pentru atacul hibrid de la Leipzig din 4 august”, a declarat Alexander Dobrindt, potrivit bild.de.
Alături de Dobrindt, la declarațiile de la Berlin a participat și ministrul german de externe Johan Wadephul. Acesta a prezentat primele măsuri pe care guvernul de la Berlin intenționează să le adopte ca răspuns la evaluarea potrivit căreia Rusia se află în spatele atacului hibrid de la Leipzig.
Consulatul Rusiei de la Bonn va fi închis
După consultarea cu cancelarul Friedrich Merz, ministrul de externe Johan Wadephul a dispus închiderea Consulatului general al Federației Ruse de la Bonn. Măsura urmează să intre în vigoare la 18 septembrie și reprezintă una dintre reacțiile anunțate de autoritățile germane după atribuirea oficială a responsabilității pentru incidentul de la Leipzig.
Wadephul a anunțat și o măsură referitoare la Casa Rusiei din Berlin. „Contractul privind Casa Rusiei din Berlin va fi reziliat”, a anunţat, de asemenea, şeful diplomaţiei germane.
Guvernul german intenționează, de asemenea, să înăsprească verificările la intrarea în țară pentru cetățenii ruși. Totodată, mai multe persoane vor fi monitorizate în contextul evaluării amenințării hibride menționate de autoritățile de la Berlin.
O altă măsură anunțată de ministrul de externe este convocarea ambasadorului Rusiei. „Această convocare are loc chiar în acest moment”, a declarat Wadephul, referindu-se la procedura diplomatică declanșată de partea germană.

Berlinul anunță măsuri în domeniul informațiilor și al apărării
Guvernul federal german a transmis că va adopta și măsuri suplimentare „în domeniul serviciilor de informaţii”. În același timp, Berlinul își va continua eforturile în cadrul NATO pentru consolidarea capacității proprii de apărare și pentru descurajarea Rusiei.
Ministrul german de externe a transmis, de asemenea, un mesaj referitor la securitatea țării. Wadephul a subliniat: „Germania rămâne în siguranţă şi se apără împotriva adversarilor care doresc să provoace nesiguranţă”.
Declarațiile oficialilor germani vin după evaluarea incidentului de la aeroportul din Leipzig ca parte a unei serii mai ample de acțiuni hibride atribuite Rusiei. Autoritățile germane leagă astfel tentativa de atac din 4 august de ceea ce consideră a fi un nivel mai larg de amenințare.
Ministrul de interne Alexander Dobrindt a avertizat din nou asupra riscului reprezentat de Rusia și a descris Germania drept „o țintă zilnică a războiului hibrid”. El a arătat că autoritățile trebuie să ia în calcul posibilitatea unor atacuri hibride care să producă pagube mai importante.
Dobrindt avertizează asupra unor posibile pagube mai mari
Potrivit ministrului german de interne, incidentul de la Leipzig reprezintă o confirmare a nivelului ridicat de amenințare identificat deja de autorități. Dobrindt a susținut că Rusia ar putea fi pregătită să recurgă la acțiuni hibride capabile să provoace daune mai mari.
Ministrul a acuzat, de asemenea, Rusia că „are disponibilitatea de a provoca daune mai mari”. Declarația a fost făcută în contextul prezentării oficiale a evaluării guvernului german privind tentativa de atac cu drone de la aeroportul din Leipzig și al măsurilor de răspuns anunțate ulterior.
Berlinul a anunțat astfel închiderea Consulatului general al Rusiei de la Bonn începând cu 18 septembrie, rezilierea contractului privind Casa Rusiei din Berlin, înăsprirea controalelor la intrarea în Germania pentru cetățenii ruși, monitorizarea unor persoane și convocarea ambasadorului rus.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.