Cazul de hantavirus care a speriat vestul țării. Adrian Marinescu: Este o exagerare, un virus banal. Nu e nimic nou

Cazul de hantavirus care a speriat vestul țării. Adrian Marinescu: Este o exagerare, un virus banal. Nu e nimic nou

SURSA FOTO: Capital

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 16 mai 2026, 08:24

Cazul de hantavirus confirmat la un pacient transferat din Bihor la Arad a stârnit îngrijorare în spațiul public, pe fondul temerilor legate de apariția unei tulpini periculoase. Medicul infecționist Adrian Marinescu a declarat însă că nu există motive de panică și că, cel mai probabil, este vorba despre o formă obișnuită a virusului, transmisă prin contact cu rozătoare. Managerul Institutului „Matei Balș” a exclus existența unui risc epidemiologic major și a precizat că pacientul are o formă ușoară a bolii.

Hantavirus. Adrian Marinescu exclude transmiterea între oameni și orice legătură cu focarele externe

Medicul Adrian Marinescu a explicat că pacientul confirmat cu hantavirus nu are legături epidemiologice cu alte persoane infectate și nici cu focarele internaționale apărute în ultimele săptămâni. Specialistul a respins inclusiv ipoteza unei conexiuni cu nava de croazieră MV Hondius, unde au fost raportate alte cazuri de infectare.

„Este un caz care nu are niciun context epidemiologic și, practic, nu numai că nu are o legătură cu vasul de croazieră, dar nu există un contact cu o altă persoană. Deci nu se pune problema de transmitere de la om la om”, a spus Adrian Marinescu.

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” a subliniat că, din datele existente până acum, pacientul din Arad prezintă o formă ușoară a bolii și este monitorizat pentru ca evoluția să fie favorabilă.

„Foarte probabil în câteva zile o să-i fie bine pacientului. Evoluția e autolimitantă”, a declarat medicul.

În același timp, Adrian Marinescu a insistat că măsurile luate de autoritățile sanitare reprezintă o reacție normală de supraveghere epidemiologică și nu indică apariția unei situații grave.

„E bine că se monitorizează, e bine că se fac niște pași și că e urmărit din punct de vedere epidemiologic acest fenomen. Este foarte bine, e o reacție corectă.

Dar de aici până la discuta de alte implicații, e o cale lungă. Adică nu ar trebui să mă gândesc altfel decât că este o infecție virală. De fapt, acea persoană are o formă ușoară, e ținut și monitorizat, tocmai ca totul să fie în regulă. Și cred că nu va fi niciun fel de problemă. Adică lucrurile se vor rezolva repede”, a explicat specialistul.

Adrian Marinescu spune că România s-a mai confruntat cu astfel de cazuri izolate

Potrivit medicului infecționist, probele biologice ale pacientului au fost trimise pentru identificarea exactă a tulpinii, însă aproape toate indiciile arată că este vorba despre o variantă comună de hantavirus, prezentă și în anii anteriori în România.

„Urmează să se stabilească tulpina, foarte probabil că va fi, să numim așa, varianta banală de hantavirus, pe care România a avut-o în ultimii ani, la nivel de cazuri izolate. În plus, pentru că este această situație mondială, testăm mai mult decât înainte. Deci mă aștept să avem niște cazuri de infecție cu Hantavirus, dar e vorba de varianta de transmitere prin contactul cu rozătoarele. Deci, din punctul meu de vedere, nu e nimic nou”, a precizat Adrian Marinescu.

Specialistul a explicat că intensificarea testărilor după experiența pandemică a dus la identificarea mai rapidă a unor infecții care, în trecut, treceau neobservate sau erau catalogate drept viroze obișnuite.

„Vom vedea că vor fi mai multe cazuri de acum, pentru că lumea își pune problema și trimite analize”, a afirmat managerul „Matei Balș”.

Medicul a atras atenția că aceste infecții nu reprezintă o noutate pentru sistemul medical românesc și că multe cazuri ușoare nu erau investigate în trecut.

„Probabil au fost mai multe cazuri, dar nu își bătea nimeni capul să trimită la analize dacă era o viroză banală”, a mai spus Adrian Marinescu.

În acest context, specialistul consideră că amploarea reacțiilor din spațiul public este disproporționată față de gravitatea reală a situației medicale.

„Cred că este un virus banal, așteptăm confirmarea de la Institutul Cantacuzino, vom vedea și tulpina. Este o simplă infecție virală. Sunt sigur 99% că va fi o tulpină banală, care nu are nicio legătură cu transmiterea de la om la om”, a declarat acesta.

Cum se transmite hantavirusul și de ce riscul pentru populație este redus

Adrian Marinescu a explicat că hantavirusul se transmite, în majoritatea cazurilor, prin contact direct sau indirect cu rozătoare infectate. Riscul apare mai ales în urma expunerii la urină, salivă sau excremente contaminate.

„Legat de transmitere trebuie să știm în felul următor, că în cel mai multe dintre cazuri, transmiterea se face prin contactul direct sau indirect cu rozătoarele. Cu rozătoarele care sunt bineînțeles infectate”, a explicat Adrian Marinescu.

Medicul a precizat că infectarea poate avea loc inclusiv prin inhalarea particulelor contaminate din aer, în spații unde există rozătoare infectate.

„Bineînțeles și contactul absolut direct sau dacă suntem mușcați”, a adăugat specialistul.

Totodată, managerul Institutului „Matei Balș” a subliniat că transmiterea de la om la om este extrem de rară și apare doar în cazul unei anumite tulpini sud-americane, diferită de cele întâlnite în Europa.

„Într-un număr foarte mic de cazuri, deci cazuri extrem de rare, e descrisă și transmiterea de la om la om”, a spus Adrian Marinescu.

Specialistul a făcut referire la tulpina Andes, singura asociată unor cazuri documentate de transmitere interumană.

„Și vorbim de tulpina Andes, care ar putea să dea și transmiterea de la om la om, dar oricum e diferită transmiterea față de exemplu, SARS-CoV-2. Ai nevoie de un contact prelungit și care să fie, într-adevăr, direct cu persoana de lângă”, a explicat medicul infecționist.

În ceea ce privește transferul pacientului între județe în condiții speciale, Adrian Marinescu a considerat că reacția autorităților locale a fost influențată de presiunea publică și de temerile apărute în jurul cazului.

„L-au trimis la Arad pentru simplul motiv că era lumea agitată. Transportul unui pacient, și dacă ar fi cu transmitere de la om la om, presupune doar echipament normal. E o exagerare”, a declarat managerul Institutului „Matei Balș”.

Tabel rezumativ: Ce a explicat Adrian Marinescu despre cazul de hantavirus de la Arad:

Aspect analizat Explicațiile oferite de Adrian Marinescu
Situația pacientului Pacientul are o formă ușoară și este monitorizat
Transmitere între oameni Nu există indicii privind transmiterea interumană
Originea probabilă a infecției Contact direct sau indirect cu rozătoare infectate
Legătura cu focare externe Exclusă complet
Tulpina suspectată Varianta obișnuită de hantavirus prezentă și în anii anteriori
Riscul pentru populație Considerat redus de specialiști
Motivul creșterii numărului de cazuri depistate Testări mai multe și atenție epidemiologică sporită
Tulpina periculoasă Andes Nu există indicii că ar fi prezentă în acest caz
Reacția autorităților Monitorizare considerată corectă
Transferul pacientului la Arad Considerat exagerat de medicul infecționist
Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.