Gheorghe Dincă, obligat să plătească despăgubiri în valoare de 100.000 de euro

Gheorghe Dincă este obligat să plătească despăgubiri în valoare de 100.000 de euro familiilor victimelor sale: Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Totuși, acesta nu este obligat să achite și cheltuielile judiciare. Până acum, din cei 750.000 de lei cheltuiți de statul român pe dosarul său, doar 20.763 de lei au fost recuperați. Banii au fost obținuți din vânzarea a 29 de tone de fier vechi adunate în curtea sa și din vânzarea mașinilor sale (două).

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, statul român ar trebui să îl oblige pe Gheorghe Dincă prin decizia penală de condamnare să plătească toate cheltuielile făcute pe parcursul investigațiilor. S-ar putea întâmpla așa ceva prin deschiderea unei acțiuni separate. Cheltuieli de judecată se numesc și se avansează, în principal, costul cheltuielilor de anchetă de către Parchet.

„Din nefericire, eu am văzut chestiunea asta de foarte multe ori că Parchetele nu prea fac lucrul acesta, nu avansează cheltuielile judiciare, lucru care mie mi se pare că este extrem de grav, în condițiile în care, da cred că putem să primim această informație cu titlul de adevăr pentru că, ne aducem aminte că la Dincă sunt săpăturile acestea.

Acolo s-au făcut investigații peste investigații, au fost ofițeri de-ai noștri să identifice anumite victime sau posibile victime ale lui Dincă și afara țării. Deci da, probabil că este într-adevăr cea mai scumpă anchetă, iar statul român ar fi trebuit să îl oblige prin decizia penală de condamnare să plătească și toate cheltuielile acestea.

Nefiind obligat însă prin hotărâre judecătorească, atunci ar trebui să se deschidă o acțiune separată și să îl oblige pe Gheorghe Dincă să plătească toate cheltuielile pe care le-a făcut statul cu privire la dosarul lui, iar asta bineînțeles poate că, cu ocazia discuției noastre să trageți și dumnevoastră un semnal de alarmă, că foarte multe cheltuielile judiciare avansate de către stat nu tind să se recupereze de la inculpat și în interior, de la cei condamnați”, a explicat el pentru Știri Kanal D.

Toate bunurile lui Gheorghe Dincă au fost puse sub sechestru

Vă amintim că toate bunurile lui Gheorghe Dincă au fost puse sub sechestru:

  • un teren intravilan de 1.184 mp;
  • un teren intravilan de 1.220 mp;
  • un teren intravilan de 1.856 mp;
  • o locuință de 121 mp la sol;
  • două anexe de 91 mp la sol și 196 mp la sol;
  • un teren arabil intravilan de 463 mp.

Până acum, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Provenite din Infracțiuni (ANABI) a reușit să vândă din bunurile sale. Banii au fost depuși în contul deschis conform legislației, cu un sold curent de 20.763,48 de lei. În casa lui ar fi fost găsiți 1.775 de lei.

Adrian Cuculis
SURSA FOTO: Facebook, Avocat Cuculis – C.A Cuculis Si Asociatii