Cazul ANCPI și lecția pentru instituțiile statului. Mesajul transmis de ministrul interimar al Economiei

Cazul ANCPI și lecția pentru instituțiile statului. Mesajul transmis de ministrul interimar al Economiei

SURSA FOTO: Facebook, Irineu Darău

Publicat de Hendrik Antonia la 21 iulie 2026, 20:25

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat că securitatea cibernetică trebuie tratată ca o prioritate, în contextul atacurilor informatice tot mai complexe.

Problemele de securitate de la ANCPI readuc în atenție o întrebare importantă despre digitalizarea statului

Oficialul a precizat că, în cazul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), responsabilitatea pentru identificarea și remedierea vulnerabilităților aparține instituției și conducerii acesteia.

„Securitatea cibernetică nu e nici glumă, nici la „și altele”. Mai ales în plin război hibrid, atacuri informatice vor tot fi și vor deveni tot mai complexe. Iar riscul nu va putea fi vreodată redus la zero. Însă trebuie luate din timp măsuri de eliminare a oricăror vulnerabilități cunoscute, pentru a reduce posibilele breșe și deci probabilitatea de atac reușit”, a scris Irineu Darău pe social media.

El a afirmat că ANCPI trebuie să gestioneze situația prin măsuri rapide de izolare a problemelor identificate și prin stabilirea unor soluții de securitate pe termen lung. Ministrul interimar a menționat că instituția a transmis deja că lucrează împreună cu alte autorități pentru revenirea completă și sigură a serviciilor publice afectate.

ANCPI trebuie să asigure remedierea vulnerabilităților

„1. Punctual, în cazul ANCPI, este în întregime responsabilitatea instituției și a conducerii sale să izoleze astfel de vulnerabilități, să le rezolve cât mai repede și să găsească soluții de securitate pe termen lung. ANCPI a comunicat deja că se lucrează cu celeritate, împreună cu alte instituții, la restaurarea deplină și sigură a tuturor serviciilor publice aferente. Sistemul trebuie să redevină funcțional în cel mai scurt timp posibil, vă rog să urmăriți comunicarea oficială a instituției”, a transmis Irineu Darău.

Ministrul interimar al Economiei a mulțumit instituțiilor care au atribuții în domeniul securității cibernetice și a evidențiat rolul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) în gestionarea unor astfel de situații.

„2. Țin neapărat să mulțumesc tuturor instituțiilor statului care asigură securitatea cibernetică și mai ales celor care intervin în contexte de atacuri reușite sau alte crize conexe. În special, țin să menționez Directoratul Național de Securitate Cibernetică – o instituție cu rol esențial și căreia trebuie să îi fie mărită capacitatea. Și în cazul ANCPI, imediat ce au fost anunțați, experții DNSC au intervenit pentru a limita orice fel de efect suplimentar și pentru a începe corecțiile”, a precizat acesta.

Irineu Darău a subliniat că instituțiile publice trebuie să colaboreze cu structurile specializate și să respecte obligațiile prevăzute de legislație privind protecția infrastructurilor informatice.

Ministrul cere o abordare integrată a securității digitale

„3. În calitate de ministru ȘI al Digitalizării, insist că fiecare instituție și conducerea sa trebuie să trateze securitatea cibernetică drept prioritate zero. Îi îndemn pe cei responsabili să ceară sprijin și să coopereze cu instituțiile statului de profil. Legislația este clară și la fel și obligațiile: infrastructurile informatice critice trebuie declarate și înregistrate, alertele de securitate trebuie trimise conform procedurilor, iar vulnerabilitățile identificate de DNSC și de alte instituții trebuie corectate fără nicio întârziere”, a transmis ministrul.

Acesta a precizat că, împreună cu DNSC, Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și alte instituții, vor continua acțiunile de informare, transmiterea de ghiduri și organizarea de sesiuni de lucru pentru creșterea nivelului de pregătire în domeniul securității informatice.

„4. Apelul meu și totodată semnalul de alarmă – neavând responsabilități directe asupra management-ului informatic al altor instituții: să fie identificate și corectate din timp orice vulnerabilități existente. Împreună cu DNSC, ADR și alte instituții, vom continua să atragem atenția asupra acestor aspecte, să informăm, să trimitem ghiduri, să formăm oameni și să facem sesiuni de lucru. Însă implementarea și management-ul intră în responsabilitatea conducătorilor de instituții”, a mai spus Irineu Darău.

Oficialul a arătat că, după incidente informatice, comunicarea publică trebuie să se bazeze pe informații verificate, iar instituțiile trebuie să prezinte date despre problemele identificate și măsurile luate.

Digitalizarea statului și securitatea trebuie dezvoltate împreună

„5. În cazuri regretabile de atacuri cibernetice reușite, este important să ne raportăm la fapte și la date precise. Întotdeauna apar exagerări, zvonuri și intoxicări – fiindcă orice astfel de atac este o oportunitate pentru unii să decredibilizeze întreg statul român. Fiecare instituție are datoria ca – la finalul implementării măsurilor corective – să raporteze transparent și public despre natura problemei, impactul asupra datelor și soluțiile corective concrete, respectiv garanțiile suplimentare instituite pentru o securitate cibernetică sporită”, a afirmat ministrul.

Irineu Darău a legat vulnerabilitățile informatice existente de modul în care digitalizarea instituțiilor publice a fost realizată în ultimii ani, menționând dezvoltarea separată a unor sisteme informatice și lipsa unei abordări comune.

„6. Anumite falii de securitate cibernetică sunt doar simptome ale abordării în digitalizare din ultimii mai bine de 20 de ani. Multe instituții și-au construit software independent de altele, cu metode proprii, uneori cu competențe limitate sau făcând compromisuri legate de calitate. Cam la fel s-a continuat și cu securitatea cibernetică. Abordarea corectă ar fi una integrată, iar securitatea trebuie să fie inclusă și asigurată încă din faza de concept, ca apoi să fie asigurată prevenția și monitorizarea continuă. Altfel, dacă nu vom schimba guvernanța în digitalizare și dacă nu vom aborda transversal transformarea digitală, vom continua să ne uităm la riscuri precum la drobul de sare. Până una alta, cât mai multe aplicații software ale statului trebuie mutate accelerat în cloud-ul guvernamental”, a declarat acesta.

Ministrul interimar a mai spus că transformarea digitală are nevoie de specialiști bine pregătiți în instituțiile publice și a susținut necesitatea unor condiții de salarizare apropiate de nivelul pieței private pentru experții din domeniu.

„7. Nu putem face digitalizarea cu frâna de mână trasă. Securitatea cibernetică și transformarea digitală în fiecare instituție – inclusiv la ministere – se face cu oameni competenți și motivați. Dacă tot vorbim de legea salarizării în această perioadă, insist ca specialiștii software, experții în securitate cibernetică și coordonatorii de transformare digitală să fie foarte bine plătiți – cât mai apropiat de ce ar câștiga în privat. Dacă nu vom avea și la stat buni profesioniști – comparabili cu cei din piața privată – atunci înseamnă că vom prelungi superficialitatea și lentoarea în digitalizare. Subliniez din nou și că DNSC-ul trebuie întărit și că oamenii de acolo trebuie remunerați adecvat – fiind vorba despre o instituție care ne este și scut, și avertizor, și pompier în fața tuturor acestor atacuri”, a concluzionat Irineu Darău.

Informații articol
Despre autor
Hendrik Antonia

Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.