Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania

Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania! Primarul din Baia Mare era dat în urmărire internațională. Acesta a fugit din țară după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare.

Potrivit autorităților, „în seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional”.

„Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată”, mai precizează sursa citată.

„Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia”, au mai transmis autoritățile.

„În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, au mai precizat acestea.

Primarul din Baia Mare ar fi fost ajutat de o mătușă

Cătălin Cherecheș încerca să fugă din Germania, unde a fost ajutat de o mătușă, au declarat surse judiciare pentru news.ro.

Potrivit acestor surse, primarul din Baia Mare și mătușa sa circulau cu peste 200 de kilometri la oră, în mașina femeii. Când au ajuns într-o gară din Bavaria, au încercat că lase mașina și să ia un taxi. În acel moment, au fost prinși de către polițiști.

Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare

Cătălin Cherecheş a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Reamintim că fostul edil a fugit din România, vinerea trecută, folosind punctul de trecere a frontierei Petea, în direcția Ungariei.

În presă au apărut și primele imagini cu fuga acestuia. Se pare că primarul a plecat la 4 dimineața, cu gluga pe cap, a ales să fugă prin intrarea din spate a casei sale.

Cătălin Cherecheș și-a luat toate măsurile de precauție. El a folosit două taxiuri pentru a evita eventualele urmăriri. În plus, a ales să utilizeze buletinul unui văr pentru a trece de punctul de control la vamă. Mai multe puteți citi aici.