Deficitul de cadre didactice, numărul insuficient de locuri în grădiniţele de stat şi programele stufoase sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă învâţământul preşcolar din România.

„Deficit de educatoare există în tot învăţământul preşcolar, pentru că, atât în grădiniţele de stat, cât mai ales în cele particulare, sunt foarte multe educatoare necalificate, care nu au liceul pedagogic”, a explicat Ramona Coman, inspector şcolar pentru învăţământul particular.

Criterii pentru alegerea unei grădiniţe

Situaţia financiară, apropierea de casă, oferta educaţională, programul, dar şi calificarea educatoarelor sunt criteriile după care parinţii aleg o grădiniţa pentru copiii lor.

În general, costurile lunare pentru o grădiniţă particulară variază între 500 şi 1.100 de lei. Ramona Coman susţine că preţurile pentru o grădiniţă privată pot ajunge şi la 1.600–1.700 de lei pe lună. La unităţile de stat, părinţii nu sunt obligaţi să plătească, însă, dacă aleg pentru copiii lor cursuri opţionale şi masa de prânz, preţul este de peste 150 de lei.

Necorelări între grupa pregătitoare şi clasa I

O altă problemă a învăţământului preşcolar este preluarea de către grădiniţă a obiectivelor din şcoală.

„Grupa pregătitoare a preluat foarte mult din atribuţiile clasei I. Nu este foarte bine corelată programa de la grupa pregătitoare cu cea de la clasa I”, consideră Ramona Coman.

Criza pare să nu afecteze foarte mult business-ul în acest domeniu. Potrivit Ramonei Coman, nu s-a închis nicio grădiniţă privată din această cauză, în schimb, s-au retras aproximativ 10% dintre copii. „Dacă va fi să vedem porţi închise, probabil că acest lucru se poate întâmpla din anul şcolar 2009-2010. S-au închis două şcoli primare, dar nu din cauza crizei, ci din cauza unui management defectuos”, a explicat ea. Pe de altă parte, în fiecare lună se deschid grădiniţe private noi.

Salarii mici pentru educatoare, şi la stat, şi la privat

Învâţământul a încetat demult să mai fie atractiv ca loc de muncă. Salariul unei educatoare începătoare, în sistemul de stat, este de circa 700 de lei. Nici la grădiniţele particulare situaţia nu este roz – aici, salariile sunt cu cel puţin 50% mai mari decât în cele de la stat, dar şi norma este, de cele mai multe ori, dublă.

În Bucureşti sunt 128 de grădiniţe particulare şi 11 şcoli primare private. În sistemul preşcolar privat sunt înregistraţi peste 5.000 de copii.

Care sunt etapele înfiinţării unei grădiniţe?