Cât costă pachetul de relansare economică. Guvernul vrea să folosească banii strânși din tăierile din administrație
SURSA FOTO: Dreamstime - Bani, bancnote
Impactul pachetului de relansare economică asupra veniturilor bugetare este estimat la minus 2,1 miliarde de lei în 2026, însă acest efect va fi compensat prin reducerea cheltuielilor publice, potrivit Ministerului Finanțelor. Nota de fundamentare arată că măsurile propuse vor stimula investițiile, vor reduce sarcina fiscală și vor sprijini mediul de afaceri, cu efecte pozitive asupra economiei și pieței muncii.
Pachetul de relansare economică: impactul negativ asupra veniturilor va fi compensat prin reducerea cheltuielilor bugetare
Impactul pachetului de relansare economică asupra veniturilor bugetare este estimat la minus 2,1 miliarde de lei în anul 2026, însă acest efect negativ urmează să fie compensat prin diminuarea cheltuielilor bugetare, potrivit Notei de fundamentare a proiectului de act normativ publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Documentul vizează instituirea unor măsuri de relansare economică, creșterea investițiilor productive și a competitivității, precum și modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal-bugetar.
În nota de fundamentare se arată că scăderea veniturilor bugetare generată de modificările legislative este estimată la 2,1 miliarde de lei, dar aceasta este acoperită prin reducerea cheltuielilor prevăzute în proiectul de lege referitor la creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și la ajustarea cadrului normativ existent.
Autorii proiectului susțin că echilibrul bugetar este menținut prin corelarea măsurilor de stimulare economică cu reforme administrative menite să optimizeze cheltuielile publice.
Potrivit documentului, actul normativ are ca obiectiv stimularea dezvoltării economice prin susținerea proiectelor de investiții și prin aplicarea unor măsuri fiscale cu impact pozitiv asupra mediului de afaceri. Reducerea sarcinii fiscale este considerată un element-cheie pentru creșterea competitivității și pentru încurajarea investițiilor productive, în special în sectoarele cu potențial ridicat de dezvoltare.
Explicațiile oferite de ministrul Alexandru Nazare
Despre subiectul impactului pachetului de relansare economică asupra veniturilor bugetare a fost întrebat și ministrul Finanțelor, în cadrul conferinței de presă susținute astăzi la Guvern.
„2,1 – 2,2 miliarde de lei este impactul în venituri, impactul estimat pentru 2026.
Strategia noastră este să compensăm acest impact din pachetul de administraţie, pentru că intenţionăm să le adoptăm concomitent. Pachetul de administraţie acoperă aceste 2,1 miliarde”, a precizat Alexandru Nazare.
Șeful de la Finanțe spune că autoritățile s-au pregătit și pentru scenariul în care pachetul de măsuri ar fi contestat și ar pica la Curtea Constituțională.
„Astăzi suntem în faza de prezentare publică a programului de relansare, iar aceste discuţii vor fi tranşate cu prima ocazie în care există o coaliţie, pentru că în coaliţie se iau astfel de decizii. (…) Noi am prezentat astăzi o serie de măsuri.
Modalitatea de aprobare, tipul de aprobare, forma de aprobare şi decizia pe această zonă vor fi luate în coaliţie. În momentul în care se va lua această decizie, atunci voi putea să vă spun exact cum se vor întâmpla aceste lucruri”, a precizat Alexandru Nazare.
Reducerea costurilor de acces pe piața de capital va micșora dependența de creditele bancare
În ceea ce privește mediul concurențial și domeniul ajutoarelor de stat, nota de fundamentare precizează că Consiliul Concurenței va acorda asistență de specialitate pentru măsurile de sprijin prevăzute de lege, astfel încât să fie respectate toate obligațiile ce decurg din legislația specifică.
De asemenea, se menționează că sprijinul financiar va fi acordat de Ministerul Finanțelor cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat și cu parcurgerea procedurilor stabilite prin OUG nr. 77/2014 și prin Legea concurenței.
Inițiatorii proiectului arată că măsurile propuse vor avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri, prin stimularea investițiilor de anvergură și crearea de noi locuri de muncă, cu efecte pozitive asupra economiei naționale. Totodată, modificările legislative sunt prezentate ca un sprijin pentru redresarea economică și consolidarea stabilității fiscale, prin reducerea poverii fiscale, încurajarea modernizării activelor și protejarea contribuabililor în situații independente de voința acestora.
Nota de fundamentare mai evidențiază că reducerea costurilor de acces pe piața de capital va facilita atragerea de finanțare directă de la investitori și diversificarea surselor de finanțare, diminuând dependența de creditele bancare.
Majorarea plafonului pentru TVA la încasare este apreciată ca având un efect benefic, în special pentru IMM-uri, prin îmbunătățirea lichidității și creșterea predictibilității fiscale. În același timp, o reglementare coerentă a proiectelor de parteneriat public-privat este considerată esențială pentru creșterea încrederii între autoritățile publice și mediul de afaceri.
În final, documentul subliniază rolul important al investițiilor nu doar în stimularea creșterii economice locale și regionale, ci și în impulsionarea altor sectoare economice, printr-un efect de multiplicare care generează locuri de muncă și beneficii directe pentru cetățeni.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





