Care este cel mai mare risc al creșterii economice. Recesiunea tehnică ar putea fi evitată
România se numără printre țările grav afecate de pandemia de coronavirus din punct de vedere economic, însă ministrul Finanțelor este optimist cu privire la acest aspect. Acesta vine cu noi informații privind redresarea economică.
Florin Cîţu susține că în trimestrul trei cel mai mare risc pentru evitarea recesiunii tehnice vine de la agricultură, de la contribuţia acestui sector la creşterea economică.
„Dacă ne uităm la investiţii, toate sunt peste aşteptări. La agricultură există riscul cel mai mare. În continuare îmi menţin opinia că vom evita recesiunea tehnică, ceea ce înseamnă două trimestre consecutive negative, dar vedem care este de fapt situaţia cu agricultura. Aici este un mare semn de întrebare”, a spus Florin Cîţu.
Totodată, acesta a subliniat faptul că în prezent ne aflăm „la limită pe plus”.
„De aceea spun că trebuie să evităm recesiunea tehnică în 2020”, a mai adăugat ministrul Finanţelor, în conferinţa de presă de la Iaşi.
O contribuție pozitivă
Cu doar o zi în umră, ministrul de la Finanțe, susținea, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la creşterea economică de 0,4 puncte procentuale în trimestrul al doilea, iar câştigul salarial mediu nominal net a crescut în iulie cu 8,1% faţă de iulie 2019, însă, pentru a menţine ritmul şi a asigura revenirea rapidă a economiei, este nevoie ca politica fiscală şi monetară să lucreze împreună.
„Veşti bune din economie, în contextul celei mai mari crize economice din ultima sută de ani. În trimestrul II economia a fost afectată de aproape două luni de stare de urgenţă. Totuşi, investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la creşterea economică de 0,4 puncte procentuale. Nu cred că sunt multe ţări care pot arăta o astfel de performanţă. A doua veste bună, în iulie câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1% faţă de iulie 2019. Această creştere a venitului net de care beneficiază milioane de români este foarte importantă, mai ales în contextul crizei economice globale.
Pentru a menţine ritmul şi a asigura revenirea rapidă a economiei este nevoie ca politica fiscală şi monetară să lucreze împreună”, scria Cîțu pe facebook.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




