Chiriile pe Calea Victoriei cresc puternic: Bucureștiul urcă pe locul 39 mondial în topul global al retailului
Conform raportului „Main Streets Across the World 2025” realizat de Cushman & Wakefield, chiriile pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din București, au înregistrat în ultimul an a treia cea mai mare creștere dintre cele 50 de piețe analizate la nivel global. Cu un nivel mediu de 70 euro/mp/lună, în creștere cu 17% față de 2024, Bucureștiul se clasează pe locul 39 mondial și pe locul 24 în Europa, la egalitate cu Zagreb.
În comparație, chiriile din orașe europene importante se situează astfel: Praga – 235 euro/mp/lună, Budapesta – 160 euro/mp/lună, Varșovia – 92 euro/mp/lună, Belgrad – 90 euro/mp/lună, iar mai mici: Sofia – 61 euro/mp/lună, Bratislava – 45 euro/mp/lună, Vilnius – 39 euro/mp/lună, Riga și Tallin – 35 euro/mp/lună, Skopje – 28 euro/mp/lună.
La nivel global, New Bond Street din Londra a devenit pentru prima dată cea mai scumpă stradă comercială din lume, cu chirii de 1.707 euro/mp/lună, în creștere cu 22% față de anul precedent. Aceasta a depășit Via Montenapoleone din Milano (1.667 euro/mp/lună) și Upper Fifth Avenue din New York (1.530 euro/mp/lună).
Raportul Cushman & Wakefield analizează chiriile headline în 141 de locații urbane de top din întreaga lume, majoritatea asociate cu sectorul de lux. La nivel global, chiriile au crescut în medie cu 4,2%, 58% dintre piețe raportând majorări. În Europa, creșterea medie a fost de 4%, cu performanțe remarcabile în Budapesta și Londra, în timp ce Asia-Pacific a înregistrat un avans moderat de 2,1%, impactat de provocările economice din China și Asia de Sud-Est.
Londra a condus Europa în creșterile de chirii, cu New Bond Street, Oxford Street și Regent Street înregistrând avansuri de două cifre
Fashion Street din Budapesta a fost vedeta regiunii, cu o majorare de 33%, depășind Vaci utca ca principală destinație de retail. Milano și Paris au menținut niveluri stabile pe Via Montenapoleone (1.667 euro/mp/lună) și Champs Elysées (1.043 euro/mp/lună).
În America de Nord, creșterile au fost mai moderate, cu o medie de 2,5% în Statele Unite. Upper Fifth Avenue din New York și-a menținut nivelul, în timp ce Madison Avenue și SoHo au raportat scumpiri de peste 8%.
Destinațiile prime de retail continuă să depășească tendințele generale ale pieței, demonstrând reziliență în fața incertitudinii economice și a schimbărilor în comportamentul consumatorilor.
Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Sectorul de retail trece printr-o transformare dinamică în întreaga lume pe fondul schimbărilor în ceea ce privește experiențele de shopping în magazinele fizice. Cererea pentru spații fizice este mai puternică acum mai mult ca niciodată, iar locația rămâne o constantă indiferent de momentul în care se află piața. Piața de retail de lux din România este încă o piață emergentă în Europa, dar investițiile continue ale brandurilor internaționale și ale dezvoltatorilor de spații de retail, crește atractivitatea străzilor emblematice. Calea Victoriei, singura arteră comercială din România inclusă în acest top mondial continuă să atragă retaileri de lux, iar prezența cu un magazin pe această stradă din centrul Bucureștiului este o decizie strategică care va asigura un avantaj competitiv”.
CREȘTERE MEDIE A CHIRIILOR ÎN FUNCȚIE DE PIAȚĂ (T3 2024 – T3 2025)

CELE MAI SCUMPE ARTERE COMERCIALE DIN LUME (sursa: Cushman & Wakefield)
Main-Streets-Across-the-World-2025