Capturarea lui Nicolás Maduro nu are legătură cu petrolul. The Spectator: Acțiunea urmărește reducerea influenței Chinei

Arestarea lui Nicolás Maduro de către SUA marchează o schimbare strategică majoră în politica globală. O analiză realizată de publicația britanică The Spectator sugerează că acțiunea nu a avut legătură cu resursele petroliere. Deși Venezuela deține unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, motivul real al intervenției americane ar fi pregătirea pentru o posibilă confruntare cu China și protejarea infrastructurii critice din Golful SUA.

SUA nu mai depind de importurile de petrol, producând o parte semnificativă din energia internă, iar țițeiul venezuelean, bogat în sulf și greu de rafinat, nu constituie o prioritate.

Competiția globală cu China, miza din spatele arestării lui Nicolás Maduro

Amenințarea principală vine din apropierea Golfului Venezuelei de coasta americană și vulnerabilitatea flancului sudic în epoca rachetelor hipersonice și a munițiilor cu lovire decalată, potrivit articolului realizat de publicația britanică The Spectator.

„Imaginea lui Nicolás Maduro aflat în custodia SUA a reînviat inevitabil fantomele trecutului politic extern. Pentru observatorul reflexiv-cinic, narațiunea se scrie singură: o Casă Albă republicană, un lider latino-american și cele mai mari rezerve de petrol probate din lume. La fel ca în cazul Irakului din 2003, sloganul imperialismului american și politica sa externă „sânge pentru petrol” a circulat pe rețelele sociale înainte ca praful să se fi așezat asupra Caracasului. „Loviturile peste noapte asupra Venezuelei”, declara Guardian, iar declarația neo-imperială a lui Trump că „SUA vor administra țara și-i vor vinde petrolul, au încălcat din nou dreptul internațional și normele globale”. Aceasta este o critică confortabilă, nostalgică, amintind de zilele efervescente ale anului 2003. Este, de asemenea, periculos de greșită”, arată analiza.

Capturarea lui Maduro limitează posibilitatea Chinei de a avea un avanpost strategic în Caraibe, care ar fi putut include capacități de spionaj, baterii de rachete și bombardiere cu rază lungă de acțiune.

„A privi decăderea spectaculoasă a regimului venezuelean ca pe o jaf de resurse înseamnă a înțelege greșit schimbarea fundamentală a strategiei generale a Americii. Washingtonul nu a decapitat statul venezuelean pentru că are nevoie de mai mult petrol; a făcut-o pentru că se pregătește pentru un posibil război cu China.

Teoria „imperialismului petrolului” se prăbușește sub greutatea datelor de bază. Statele Unite nu mai sunt gigantul flămând de energie de la sfârșitul secolului XX. Doar Texasul produce aproximativ 43% din producția americană de țiței și 31% din capacitatea de rafinare. America este scăldată în propriile hidrocarburi. Prin urmare, imperativul strategic nu este capturarea petrolului venezuelean – greu, bogat în sulf și dificil de rafinat –, ci protejarea infrastructurii americane.

Imensele complexe de rafinare și export de pe coasta Golfului SUA, vena jugulară a economiei occidentale, se află incomod de aproape de litoralul Venezuelei. În era rachetelor hipersonice și a muniției loitering, Caraibele nu mai sunt doar un lac turistic liniștit; reprezintă un flanc sudic vulnerabil. Calculul Pentagonului este simplu și rațional: distanța de la nordul Venezuelei la Houston este de aproximativ 3.300 km; până la Canalul Panama, doar 1.100 km”, notează The Spectator.

China a investit masiv în America Latină și Caraibe

În ultimele două decenii, China a investit masiv în America Latină și Caraibe, cu aproximativ 44% din fondurile regionale destinate dezvoltării direcționate către Venezuela. Interesele chinezești în zonă ar fi permis Beijingului să creeze o prezență militară și logistică periculoasă pentru SUA, inclusiv prin influența asupra Canalului Panama. În consecință, eliminarea lui Maduro reduce capacitatea Chinei de a controla sau bloca rutele maritime esențiale pentru operațiunile navale americane.

„Aici intervine competiția marilor puteri cu Beijingul. În ultimele două decenii, în timp ce Washingtonul era blocat în mlaștina Orientului Mijlociu, Republica Populară Chineză a cumpărat discret loialitate în emisfera vestică. Cifrele sunt amețitoare. În 2024, comerțul dintre China și Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC) a atins 551 miliarde de dolari. Mai exact, Venezuela a beneficiat de aproximativ 44% din finanțarea totală acordată de China în regiune începând din 2005.

Maduro nu era doar un paria socialist; era un proprietar strategic. El a oferit Armatei de Eliberare a Poporului (PLA) un cap de pod în curtea Americii. Scenariul de coșmar pentru planificatorii americani nu a fost niciodată Venezuela socialistă, ci una înarmată, un avanpost caraibean cu capacități de spionaj chineze, bombardiere cu rază lungă sau baterii de rachete. Dacă socialismul ar fi fost amenințarea, de ce să ataci Venezuela și nu Cuba?

Această neliniște este legată inextricabil de soarta Taiwanului. Strategii militari americani înțeleg că un conflict în Marea Chinei de Sud nu va rămâne local. Dacă Marina SUA ar încerca să blocheze Strâmtoarea Malacca sau să apere Taipei, Beijingul ar reacționa amenințând teritoriul american sau logistica pentru a forța un compromis negociat. O Venezuela ostilă, înarmată cu sisteme chinezești Anti-Access/Area Denial (A2/AD), ar putea ține ostatică coasta Golfului, controlând efectiv puterea americană înainte ca vreun grup de portavioane să părăsească portul”, arată analiza.

Operațiunea a fost prezentată oficial ca o acțiune polițienească împotriva „narco-terorismului”, bazată pe 25 de ani de trafic de cocaină sponsorizat de stat. În realitate, decizia are o semnificație strategică clară: SUA implementează o nouă versiune a Doctrinei Monroe, consolidând controlul asupra emisferei vestice și pregătind terenul pentru competiția cu China în Pacific.

„Mai mult, logistica unui război în Pacific depinde masiv de Canalul Panama. Influența firmelor chineze în Panama a îngrijorat de multă vreme Washingtonul. Diverse entități din Hong Kong dețin interese în porturile de la ambele capete ale canalului (Balboa și Cristóbal), astfel că riscul închiderii acestuia în caz de criză nu este nul. Dacă Canalul ar fi închis, Marina SUA ar fi nevoită să ocolească întreg continentul sudic prin Strâmtoarea lui Magellan. Eliminându-l pe Maduro, SUA rup efectiv brațul nordic al unei posibile manevre de clește chineze în Caraibe.

Operațiunea, prezentată formal ca o acțiune de poliție împotriva „narco-terorismului”, a avut un dublu scop. Rechizitoriul privind 25 de ani de trafic de cocaină sponsorizat de stat a oferit acoperirea juridică, dar momentul ales dezvăluie intenția geopolitică. Aceasta este implementarea unei noi Doctrine Monroe viguroase. Semnalează abandonarea rolului de „polițist global” și pivotarea către „fortăreața regională”. Administrația Trump a sugerat că poate tolera haosul din Donbas sau Levant. Totuși, nu va tolera ca un competitor de rang similar să stabilească un avanpost în emisfera sa”, subliniază publicația britanică.

Acțiunea Statelor Unite în Venezuela afectează și Rusia

Această acțiune afectează și Rusia, dar pierderile Moscovei sunt mai reduse comparativ cu cele suferite de Beijing. În timp ce Rusia pierde un aliat retoric, China pierde material și strategic influența acumulată timp de două decenii. Capturarea lui Maduro nu urmărește profiturile companiilor petroliere, ci este un pas esențial în jocul geopolitic al secolului XXI, pregătind SUA pentru eventuale confruntări strategice cu competitori de talie globală.

„Căderea lui Maduro este și o lovitură dură pentru Kremlin, deși mai puțin strategică decât pentru Beijing. În timp ce Rusia pierde o platformă pentru proiecția propriei puteri și un aliat retoric care valida autoritarismul lui Putin, China este cea care suferă pierderea materială. Cultivarea răbdătoare și costisitoare a influenței de către Beijing a fost zădărnicită într-o singură noapte.

În cele din urmă, cei care caută logica acestei intervenții în bilanțul ExxonMobil se uită în locul greșit. Nu a fost vorba de profituri corporatiste. A fost vorba despre tabla de șah globală a secolului XXI. Capturarea lui Maduro a fost o mișcare pregătitoare, o curățare a terenului pentru jocul pe termen lung al competiției dintre marile puteri. SUA au decis că, dacă trebuie să înfrunte „dragonul” din Pacific, nu pot permite ca acesta să le respire în ceafă în Caraibe”, a conchis The Spectator.