China și SUA, aflate în impas. Relația dintre cele două țări se poate deteriora

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a trimis un comunicat de presă în care informează că adjunctul ministrului de externe Xie Feng i-a transmis lui Wendy Sherman, cel mai înalt oficial american care vizitează China, că relația dintre cele două țări se află într-un impas.

„Îndemnăm SUA să-şi schimbe mentalitatea greşită şi politica periculoasă”, a spus Xie. El a mai spus că o campanie este în curs pentru a distruge China.

Unii americani portretizează China drept un „duşman imaginar”, iar „demonizarea” Chinei ar putea fi o tentativă a SUA de a distrage publicul de la chestiuni interne, a afirmat Xie.

Discuțiile s-au axat pe drepturile omului

Cel mai înalt oficial american s-a întâlnit, mai apoi, cu ministrul de externe Wang Yi. În cadrul discuțiilor, cei doi s-au axat pe pe drepturile omului, potrivit părţii americane.

„Ea a ridicat preocupările noastre privind drepturile omului, inclusiv reprimarea antidemocratică din Hong Kong, genocidul în desfăşurare şi crimele împotriva umanităţii din Xinjiang, abuzurile din Tibet, restricţionarea accesului media şi libertatea presei”, se menţionează într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

Pe lângă drepturile omului, s-a discutat și despre presupusele legături întrei Beijing și infractorii cibernetici, dar și despre legalitatea multora dintre pretenţiile chineze asupra insulelor din apele înconjurătoare, inclusiv la Taiwan.

Comunicatul american mai arată că Wendy Sherman a discutat despre cetățenii americani și canadieni deţinuţi în prezent în China în cadrul unor dispute mai ample şi a reamintit Beijingului că oamenii nu sunt „monede de schimb”.

Mai mult decât atât, acesta a îndemnat China să permită continuarea investigaţiilor asupra originii COVID-19, despre care aproape toţi oficialii din domeniul medical susţin că a pornit din China. De când China a reuşit să aducă sub control pandemia anul trecut, nu a fost deloc înclinată să vorbească despre originile sale probabile pe teritoriul său şi chiar a încercat să sugereze scenarii alternative.

Wendy Sherman a încercat însă să ridice şi o serie de chestiuni în care cele două ţări ar putea coopera, printre care schimbările climatice, proliferarea armelor, Afganistan şi Myanmar.

Ca măsură de precauţie din cauza pandemiei de coronavirus, întâlnirile au avut loc nu la Beijing, ci la circa 130 km distanţă de capitala chineză, în oraşul Tianjin din nord-estul ţării.

Sursă foto: Dreamstime