Camera Deputaților aprobă redeschiderea unor exploatări miniere. Salinele vor putea fi folosite pentru turism și tratamente medicale
SURSA FOTO: Facebook, Mircea Fechet
Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege care modifică legislația minieră și permite redeschiderea unor exploatări miniere neenergetice din România. Actul normativ introduce și posibilitatea utilizării golurilor miniere din saline pentru activități turistice, medicale sau comerciale. Proiectul vine într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să reducă dependența de importurile de materii prime strategice și să susțină exploatările din statele membre.
Noua lege permite redeschiderea exploatărilor miniere și utilizarea salinelor în scop turistic
Proiectul adoptat de Camera Deputaților aprobă Ordonanța de Urgență nr. 77/2024 privind modificarea Legii minelor. Actul normativ a trecut de Parlament cu 216 voturi favorabile, 14 abțineri și 58 de deputați care nu au votat.
Noua lege permite continuarea activităților miniere inclusiv pentru societățile aflate în insolvență și introduce reguli noi pentru valorificarea golurilor miniere din saline.
Potrivit amendamentelor adoptate, titularii licențelor miniere vor putea consolida, amenaja și utiliza golurile miniere cu aprobarea autorităților competente și cu respectarea legislației de mediu.
Aceste spații vor putea fi folosite inclusiv în scop comercial, turistic, medical sau pentru alte activități economice.
Legea prevede și introducerea unei taxe pentru utilizarea golurilor miniere, care va fi stabilită prin hotărâre de Guvern și va trebui plătită anual, în avans.
Redevențe diferite pentru apa minerală folosită comercial și terapeutic
Actul normativ introduce și un sistem diferențiat de redevențe pentru apa minerală naturală, în funcție de modul în care aceasta este utilizată.
Astfel, pentru apa minerală folosită comercial, prin îmbuteliere și vânzare, se va aplica redevența standard prevăzută de lege pentru ape minerale naturale.
În schimb, pentru utilizarea în scopuri terapeutice, balneare sau de tratament în unități autorizate, se va aplica redevența aferentă apelor minerale terapeutice.
Titularii licențelor de exploatare vor avea obligația să declare cantitățile extrase și scopul utilizării acestora.
Controlul privind respectarea acestor reguli va fi realizat de autoritatea competentă în colaborare cu alte instituții ale statului.
În cazul în care vor fi constatate nereguli, titularii vor plăti redevența la nivelul maxim prevăzut pentru apa minerală naturală și vor putea fi sancționați conform legii.

Parlamentarii vorbesc despre proiecte miniere de sute de milioane de euro
Deputatul PNL Radu Marin Moisin a declarat că legea este importantă atât pentru eventualele redeschideri de exploatări miniere, cât și pentru dezvoltarea turistică și medicală a salinelor.
Acesta a dat ca exemplu județul Cluj, unde astfel de investiții ar putea avea impact economic și turistic.
La rândul său, deputatul PSD Remus Gabriel Lăpușan a vorbit despre mai multe proiecte miniere considerate strategice pentru România și pentru Uniunea Europeană.
Potrivit acestuia, există discuții privind finanțări europene pentru redeschiderea unor exploatări miniere importante.
Printre proiectele menționate se află mina de la Rovina, din județul Hunedoara, unde ar putea exista o finanțare de aproximativ 300 de milioane de euro, exploatarea de grafit de la Baia de Fier, în Gorj, estimată la 200 de milioane de euro, și proiectul de magneziu de la Budureasa, în județul Bihor, evaluat la aproximativ 115 milioane de euro.
„România, Europa, în acest moment, doreşte să devină independentă pe materii esenţiale. (…) Şi aici este vorba de o finanţare europeană pentru trei mine care se pot redeschide în România – la Hunedoara, la Rovina, unde ar fi o finanţare de 300 de milioane de euro, grafit, la Baia de Fier în Gorj – 200 de milioane de euro şi magneziu la Budureasa, în Bihor – un proiect de 115 milioane de euro. Ar trebui să fim atenţi la aceste proiecte şi să le urmărim, pentru că sunt mai mult decât importante”, a subliniat social-democratul.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





