Sebastian Burduja a discutat despre potențialul utilizării blocurilor comuniste pentru producerea de energie verde. Candidatul PNL pentru București a menționat care sunt calculele pentru București.

Astfel, în Capitală, acest lucru ar putea genera aproximativ 680 MW de putere instalată, echivalentul unui reactor de la Cernavodă.

Sebastian Burduja a făcut o estimare referitoare la blocurile comuniste

El a sugerat și posibilitatea unui instrument de finanțare pentru un asemenea program. În opinia sa, ar fi util nu doar pentru blocurile din Capitală, ci și pentru restul țării.

„Făceam o estimare cu colegii din minister şi, cel puţin la nivelul Bucureştiului utilizarea potenţialului blocurilor comuniste ar însemna undeva la 680 de MW putere instalată, deci cam cât un reactor de la Cernavodă, dacă s-ar ajunge acolo – şi ne gândim chiar la un instrument de finanţare pentru un asemenea program, pentru blocurile din Capitală, dar, sigur, din toată ţara”, a comentat acesta.

Sebastian Burduja, PNL, Bucuresti
SURSA FOTO: Facebook/Sebastian Burduja

Grup de lucru pentru abordarea subiectelor de viitor

Sebastian Burduja a anunțat inițierea unui grup de lucru. El a subliniat importanța colaborării cu piața și experții din afara instituțiilor publice în abordarea subiectelor de viitor. Acesta a făcut referire la hidrogen, biocombustibil și stocarea de energie.

„Pornim acest grup de lucru, este un anunţ de astăzi – şi aşteptăm cu drag să colaborăm, pentru că pe subiectele de nişă, de viitor, întotdeauna abordarea mea a fost că trebuie să lucrez cu piaţa, trebuie să lucrez cu experţi din afara instituţiilor publice. Nu ne pricepem la toate. E valabil şi pentru ceea ce facem pe hidrogen, pe biocombustibili, pe stocare”, a afirmat Burduja, la conferinţa Energy road – Energie la tine acasă – Ediţia a VI-a.

Soluții în ceea ce privește consumul de energie în București

Sebastian Burduja a evidențiat că există câteva „soluții simple” în ceea ce privește consumul de energie în București. Printre acestea se numără fuziunea dintre Elcen și Termoenergetica. El a făcut referire și la conectarea celor patru CET-uri direct la rețeaua Transgaz. Conform liderului PNL, acest demers ar aduce un economisire anuală de 50 de milioane de euro pentru 4-5 km de rețea de distribuție în total. Burduja a indicat ca și soluție și modernizarea CET-urilor și a rețelei de distribuție.

De altfel, ministerul Energiei a anunțat, anterior, formarea unui Grup de Lucru dedicat dezvoltării Comunităților de Energie în România. Instituția i-a invitat pe cei interesați să se implice în acest proiect. În context, Sebastian Burduja a subliniat importanța acestei inițiative. El a prezentat-o ca pe o oportunitate pentru fiecare cetățean român de a-și produce propria energie electrică și de a accesa surse de energie verde la prețuri mai accesibile.

Mai multe detalii despre acest subiect aici.