Principalele burse europene au închis luni în scădere, pentru a treia şedinţă de tranzacţionare consecutivă, cotaţiile companiilor din domeniile financiar, energetic şi materii prime fiind afectate de temerile privind economia mondială.

Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a scăzut cu 0,98%, DAX al pieţei de capital germane cu 0,82%, iar indicele francez CAC 40 cu 0,97%. FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a scăzut cu 1%, până la 833,77 puncte, cel mai scăzut nivel înregistrat începând cu 23 ianuarie.

În sectorul petrolier, titlurile ENI au scăzut cu 2,7%, BP cu 2,6%, iar Royal Dutch Shell cu 2,1%, după ce preţul petrolului a coborât cu 3,5%, sub 65 de dolari pe baril.

Cotaţiile din domeniul bancar, respectiv ale Deutsche Bank, UniCredit şi Royal Bank of Scotland, au scăzut cu 2,9-3,2%.

Creşteri au fost înregistrate de titlurile companiilor din sectoarele considerate cu risc scăzut pentru investiţii, ca sănătate, telecomunicaţii sau alimentar.

Acţiunile companiei farmaceutică Roche au crescut cu 2,3%, Vodafone cu 1,7%, respectiv British American Tobacco cu 1,8%.

La momentul închiderii pieţelor de capital din Europa, indicii de pe Wall Street se aflau în scădere cu 0,4-1,2%.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: