Bursele europene au crescu după decizia Fed. Dolarul a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele șapte săptămâni
SURSA FOTO: Dreamstime - dolari americani, euro
Bursele europene au deschis pe plus joi, după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat dobânda și a indicat noi creșteri. Investitorii au reacționat calm. Dolarul a urcat la maximul ultimelor șapte săptămâni.
Bursele europene au crescu după decizia Fed. Dolarul a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele șapte săptămâni
Bursele europene au deschis în creștere joi dimineață, în pofida evoluției negative de pe Wall Street, după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat ratele dobânzilor pentru prima dată în peste trei ani și a indicat posibilitatea unor noi creșteri.
Investitorii europeni au reacționat calm la decizia Fed. Indicele Euro Stoxx 50 și indicele paneuropean Stoxx 600 au avansat cu peste 0,6% la începutul ședinței de tranzacționare de joi.
În același timp, principalii indici bursieri din Europa au consemnat creșteri cuprinse între 0,2% și 0,7% față de nivelurile de închidere de miercuri. CAC 40 din Franța, DAX 30 din Germania, FTSE MIB din Italia, IBEX 35 din Spania, AEX din Țările de Jos și CH20 din Elveția au început ședința pe plus.
Indicele FTSE 100 din Marea Britanie a condus avansul, cu o creștere de peste 1%. La Paris, acțiunile companiilor din sectorul auto și cel industrial au susținut piața. Renault a câștigat peste 2%, Stellantis a avansat cu 1,6%, iar Schneider Electric cu 1,3%. În schimb, sectorul tehnologic a avut o evoluție negativă, acțiunile Dassault Systèmes coborând cu 2,4%.
Evoluția pozitivă a burselor europene a venit după o ședință dificilă la New York. Dow Jones Industrial Average a închis miercuri în scădere cu 1,2%, iar S&P 500 a pierdut 0,4%. Nasdaq a rămas aproape neschimbat.
Piețele asiatice au avut o evoluție mixtă în timpul nopții. Indicele Nikkei 225 din Tokyo a crescut cu 0,2%, iar Kospi din Seul a câștigat 0,9%. În schimb, Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu 0,7%, iar Shanghai Composite a pierdut 0,4%.
Lorraine Tan, director de cercetare pe piața de acțiuni pentru Asia în cadrul Morningstar, a apreciat că reacțiile piețelor au fost în mare parte previzibile, deoarece majorarea dobânzii Fed era în concordanță cu așteptările investitorilor. Ea a adăugat că războiul din Iran este de natură să mențină presiunile asupra inflației.
Ce se întâmplă cu euro și randamentele obligațiunilor?
Cele mai importante evoluții s-au înregistrat pe piețele valutare și pe cele ale obligațiunilor.
Dolarul american a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele șapte săptămâni în raport cu un coș de valute majore, pe fondul creșterii randamentelor titlurilor de stat pe termen scurt, în urma deciziei Rezervei Federale.
Euro s-a tranzacționat în jurul valorii de 1,146 dolari, în scădere cu 0,5% față de nivelul de deschidere de miercuri.
Un dolar american mai puternic crește competitivitatea exporturilor europene pe piața americană, însă majorează și costul produselor cotate în dolari, inclusiv al petrolului și gazelor naturale. În aceste condiții, factura energetică a Europei poate crește într-un moment deja dificil pentru economie.
Pe piața obligațiunilor, randamentul titlurilor de stat americane pe doi ani, considerat cel mai sensibil la așteptările privind evoluția dobânzilor, a urcat rapid la aproximativ 4,72%, de la 4,67% înainte de anunțarea deciziei Fed. Randamentul s-a menținut aproape de acest nivel și joi.
Randamentul titlurilor pe 10 ani s-a situat în apropierea pragului de 5%, evoluție care reflectă atât șocul energetic provocat de război, cât și preocupările tot mai mari ale investitorilor privind datoria publică a SUA.
În prezent, traderii anticipează cu certitudine o nouă majorare a dobânzii până în decembrie și estimează la aproximativ 50% probabilitatea ca aceasta să fie adoptată chiar din octombrie.
Goldman Sachs se numără printre primele mari bănci de pe Wall Street care au prognozat majorări consecutive ale dobânzii, renunțând astfel la estimarea anterioară potrivit căreia măsura adoptată în această lună urma să fie singura majorare.
Atenția investitorilor se îndreaptă acum către Banca Angliei, care urmează să își anunțe decizia joi și este așteptată să mențină dobânzile la nivelul actual. În același timp, Banca Japoniei va lua o decizie vineri, iar piețele anticipează o majorare a dobânzii.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.