Bugetul UE pentru anul viitor

În general, Consiliul UE adoptă o abordare prudentă şi subliniază că este important ca bugetul pentru 2024 să continue să demonstreze solidaritatea Uniunii cu poporul ucrainean şi să răspundă la crize, precizează comunicatul de presă al instituţiei.

Consiliul UE reaminteşte de importanța principiului solidarităţii şi subliniază că o utilizare eficace a bugetului UE va contribui la sporirea credibilităţii Uniunii Europene în faţa cetăţenilor europeni.

De asemenea, Consiliul UE solicită măsuri comune de limitare a cheltuielilor administrative, care au crescut peste cuantumurile planificate iniţial, din cauza inflaţiei şi a preţurilor la energie ridicate.

„Angajamentele sunt promisiuni juridice de a cheltui bani pentru activităţi a căror punere în aplicare se desfăşoară pe durata mai multor exerciţii financiare. Plăţile acoperă cheltuieli care decurg din angajamente înscrise în bugetul UE în cursul exerciţiului financiar actual şi al exerciţiilor financiare anterioare”, se arată într-un comunicat de presă.

Consiliul UE emite două declaraţii: una privind plăţile în 2024 şi una privind cheltuielile administrative

Consiliul UE îşi propune să adopte în mod formal poziţia sa privind proiectul de buget general pentru 2024 prin intermediul unei proceduri scrise care se va încheia la 5 septembrie 2023. Aceasta va servi apoi preşedinţiei spaniole drept mandat pentru a negocia bugetul UE pentru 2024 cu Parlamentul European.

Acesta este cel de al patrulea buget anual din cadrul bugetului pe termen lung al UE, cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027. Bugetul pentru 2024 este completat de acţiuni de sprijinire a redresării în urma pandemiei de COVID-19 în cadrul instrumentului Next Generation EU, planul UE de redresare în urma pandemiei, conchide sursa amintită.

Bugetul anului în curs

Bugetul pentru 2023 a fost stabilit la 186,6 miliarde EUR. Aceasta reprezintă o creștere de 1,1 % față de bugetul 2022, astfel cum a fost modificat. Un cuantum de 0,4 miliarde EUR a fost păstrat disponibil în cadrul plafoanelor de cheltuieli ale cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027, pentru a permite UE să facă față unor nevoi neprevăzute.

Totalul plăților se ridică la 168,6 miliarde EUR, crescând cu 1 % față de 2022.

„Salut acordul nostru privind bugetul pentru anul viitor, deoarece acesta ne va permite să ne concentrăm asupra domeniilor prioritare ale UE într-un context geopolitic deosebit de volatil. El asigură, de asemenea, o abordare realistă, ținând seama de situația economică actuală, de interesele contribuabililor și de necesitatea de a răspunde noilor provocări care ar putea apărea în 2023” , a transmis Jiří Georgiev, ministru adjunct al finanțelor al Republicii Cehe și negociator-șef al Consiliului în ceea ce privește bugetul UE pentru 2023