Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu peste 45 de milioane de lei în vederea achiziţionării de medicamente necesare pentru tratamentul bolnavilor cu COVID-19, precum şi pentru acordarea unui ajutor umanitar Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Sănătăţii transmis joi, suplimentarea de 45.405.000 lei este asigurată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2020.

“Din aceste fonduri vor fi achiziţionate, de către Ministerul Sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID-19 pentru pacienţii internaţi în unităţile sanitare din România. Va fi achiziţionat şi medicamentul Remdesivir necesar pentru tratamentul pacienţilor critici care necesită oxigen suplimentar, singurul medicament autorizat la acest moment la nivel european pentru tratamentul specific al infecţiei cu SARS-CoV-2, în baza contractelor subsecvente încheiate de Ministerul Sănătăţii şi producător, ca urmare a achiziţiei centralizate realizate de Comisia Europeană, pentru statele membre UE şi producător”, se arată în comunicat.

Banii vor fi utilizaţi şi pentru achiziţia de măşti de protecţie personală de tip FFp2 pentru personalul medico-sanitar, în baza contractelor subsecvente încheiate de Ministerul Sănătăţii şi furnizor, ca urmare a achiziţiei centralizate realizate de Comisia Europeană în numele statelor membre.

O parte dintre fonduri vor fi destinate acordării unui ajutor umanitar gratuit pentru Republica Moldova, ca urmare a nevoilor identificate la nivelul sistemului sanitar din acest stat. “Acest sprijin are la bază acordul încheiat între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Republica Modova în domeniul sănătăţii şi ştiinţelor medicale din data de 3 decembrie 2010 şi publicat în Monitorul Oficial al României nr.197 din 22.03.2011”, se explică în comunicat.

Aproape 5.700 de cazuri noi semnalate azi

Un număr de 5.697 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 28.099 de teste la nivel naţional, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Pe teritoriul României au fost confirmate, până în prezent, 577.446 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Un număr de 477.139 persoane au fost declarate vindecate.