Bugetarii nu mai au linişte! Pot ajunge în instanţă dacă uită să facă asta

Bugetarii nu mai au linişte! Pot ajunge în instanţă dacă uită să facă asta
Publicat de Bogdan Ungureanu la 30 octombrie 2019, 22:36

Veşti proaste pentru bugetari! Potrivit unui oficial al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, aceştia pot ajunge chiar în instanţă, în cazul în care nu returnează la timp statului acest beneficiu primit şi nefolosit în acest an.

Voucherele de vacanţă nefolosite ar trebui returnate statului. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi încearcă să recupereze până la finalul lunii noiembrie 8.300 de seturi de vouchere de vacanţă nefolosite de persoane din judeţul Iaşi. Acestea se ridică la o valoare totală de puţin peste 12 milioane de lei. Majoritatea celor vizaţi sunt întreţinători de persoane cu handicap, iar vouchere au fost acordate în noiembrie 2018. Data limită de returnare este 26 noiembrie 2019, scrie romaniatv.net.

„Acest beneficiu l-au primit toţi angajaţii până acum, din toate instituţiile subordonate, dar, după verificări, s-a constat că nu toate au fost folosite, şi asta s-a întâmplat mai ales în cazul angajaţilor din mediul rural“, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei, Tiberiu Bantaş.

Legislaţia în vigoare prevede că un angajat are obligaţia să restituie angajatorului voucherele de vacanţă neuitilizate ori necuvenite la sfârşitul perioadei de valabilitate sau în cazul încetării contractului de muncă.

„Potrivit adresei pe care am trimis-o în toate unităţile, DGASPC este nevoită să se adreseze instanţei de judecată în vederea recuperării contravalorii voucherelor de vacanţă necuvenite sau nefolosite şi care nu au fost returnate conform termenului legal“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.