Breaking news! Bucureștiul ar putea scăpa de restricții. Rata de infectare a ajuns la 1.3

Breaking news! Bucureștiul ar putea scăpa de restricții. Rata de infectare a ajuns la 1.3
Publicat de Valentina Drăgoi la 13 mai 2021, 11:45

Vestea momentului pentru bucureșteni. Prefectura Capitalei a făcut anunțul cel mare. Potrivit sursei citate, rata de infectare a scăzut la nivelul Bucureștiului și a ajuns la 1.3 la mia de locuitori. Acest lucru ar putea însemna relaxarea mai multor restricții aflate în vigoare.

Prefectura Capitalei dă cea mai bună veste despre pandemia de coronavirus. Sursa citat a anunțat că rata de infectare a scăzut la nivelul Bucureștiului și a ajuns la 1.3 la mia de locuitori.

De menționat este faptul că, potrivi datelor DSP Bucureşti anunțate ieri, până miercuri, rata infectărilor cu noul coronavirus în Capitală era de 1,42.

În acest context, urmează să aibă loc o ședință în cadrul Prefecturii în urma căreia mai multe restricții ar putea fi relaxate, fiind vorba despre cele aferente ratei de infectare din scenariul verde.

Mai exact, în urma întâlnirii, cel mai probabil, în București va crește gradul de ocupare permis în localuri, de la 30% la 50%, dar și permiterea spectacolor de tip drive-in, cu 3 persoane în maşină, precum şi spectacolele în aer liber, cu maximum 300 de spectatori.

Ce restricții s-ar putea relaxa în Capitală

Pe lângă funcționarea localurilor și organizarea spectacolelor în aer liber, în momentul în care rata de infectare din București va ajunge sub 1 la mia de locuitori, şcolile vor trece pe scenariul verde, iar toţi elevii vor merge la şcoală.

O reacție în acest snse a venit din partea prefectului Capitalei, Alin Stoica. Acesta a anunțat miercuri seară că în cazul în care trendul se va menține, la finalul săptămânii viitoare s-ar putea ajunge la rata pentru scenariul verde.

Totodată, el mai sublinia faptul că trebuie observat faptul că descreșterea este din ce în ce mai mică, deci sunt șanse mari ca Bucurștiul să ajungă la o incidență de 1 la mia de locuitori.

”Dacă se păstrează acest trend şi nu vor fi niciun fel de influenţe din perioadele anterioare, când au fost un pic mai relaxate lucrurile, atunci, da, este posibil să ajungem spre 1 la mie.

Trebuie să vedem de fapt că descreşterea este din ce în ce mai mică. Pasul este mai mic. Şi atunci s-ar putea să fie o perioadă mai lungă până când ajungem acolo”, a afirmat Alin Stoica.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.