„Brexit este lose-lose”, afirmă Barnier
sursa: dachser.com
Marea Britanie a ieșit din UE, iar negociatorul şef din partea Executivului comunitar, Michel Barnier, estimează că divorţul de Regatul Unit vă rămâne o „slăbire” pentru Uniunea Europeană.
Divorţul s-a consumat, dar va lăsa urme. Asta a lăsat să se înţeleagă Michel Barnier, negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, marţi. „Brexit rămâne un divorţ. Este o slăbire a ambelor părţi, este lose-lose”, a declarat el la microfonul France Culture, scrie Le Figaro.
„Am văzut dificultăţi, am văzut întreprinderile şi pescarii confruntaţi cu Brexit. Să fii afară este foarte diferit de a fi înăuntru”, a adăugat el.
Michel Barnier afirmă totuşi că are sentimentul unei misiuni îndeplinite prin semnarea celor două acorduri, unul politic şi instituţional, celălalt economic şi comercial. „Interesele diferitor ţări ale Uniunii sunt puţin diferite. Am încercat să ascult pe toată lumea, să respect pe toată lumea”, asigură el. Negociatorul şef al UE a scos în evidenţă virtuţile „pedagogice” ale acestei negocieri. „Am spus adevărul tuturor, în acelaşi timp si pe toate subiectele”.
O supraveghere reciprocă
Pe marginea acordului semnat in extremis de Crăciun între UE şi Regatul Unit, Michel Barnier insistă asupra dispoziţiilor de supraveghere reciprocă privind ajutoarele de stat şi respectarea normelor. „Avem o supraveghere reciprocă. Dacă există o distorsiune a concurenţei, atunci cealaltă parte poate reacţiona. Acest lucru a fost în centrul negocierilor vreme de patru ani. Am găsit instrumentele pentru a controla divergenţele. Se va vedea la utilizare cum sunt evaluate”.
În continuare, Michel Barnier avertizează „demagogii” şi „nostalgicii” care „utilizează” mânia socială. „Trebuie să fim atenţi. Cei care susţin ieşirea din UE nu o mai fac. Brexit a arătat că UE nu este o închisoare, poţi să ieşi, dar trebuie să-ţi asumi consecinţele”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




