Președintele Putin a întâmpinat Crăciunul pe stil vechi într-o mică biserică din Rusia

Președintele Putin a întâmpinat Crăciunul pe stil vechi într-o mică biserică din Rusia
Publicat de Iulian Luca la 7 ianuarie 2021, 17:04

Președintele Vladimir Putin a participat la slujba de la miezul nopții într-o biserică izolată din nord-vestul Rusiei, după care a adresat felicitări compatrioților săi cu ocazia celei mai importante sărbători religioase din Rusia. Putin are obiceiul de a întâmpina Crăciunul pe stil vechi într-un lăcaș diferit în fiecare an.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a felicitat joi compatrioţii cu ocazia Crăciunului sărbătorit la 7 ianuarie de către ortodocşii de rit vechi, sărbătoarea religioasă cea mai importantă în Rusia, după ce a participat miercuri seara la slujba de la miezul nopţii într-o mică biserică construită în secolul al XIII-lea în nord-vestul ţării, relatează EFE, Interfax şi RBC, citate de Agerpres.

Putin, care a recunoscut că a fost botezat în 1952 în secret de tatăl său comunist, i-a chemat pe credincioşi să se roage în speranţa că Dumnezeu le va îndeplini dorinţele.

Această credinţă în miracol ‘este steaua care ne luminează calea în viaţă şi ne susţine în cele mai dificile etape’, a spus el după ce a participat la slujba oficiată în Biserica Sf. Nicolae din Lipno, o insuliţă din regiunea Veliki-Novgorod.

Preşedintele Putin, care în fiecare întâmpină Crăciunul într-un lăcaş diferit, a dăruit micii bisericuţe din insula Lipno pe lacul Ilmen icoana Domnului Atotputernic.

Crăciunul pe stil vechi este serbat joi în toată Rusia

Construită în 1292, biserica Sf.Nicolae – primul lăcaş din piatră ridicat în Rusia după invazia mongolă – a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi restaurată în 1956.

Ca de obicei, Putin şi-a exprimat sprijinul pentru Biserica Ortodoxă Rusă, pe care a lăudat-o pentru că a încurajat dialogul interconfesional şi a promovat valorile familiei tradiţionale.

Creştinii ortodocşi ruşi serbează joi Crăciunul cu slujbe religioase în toată ţara, conform vechiului calendar iulian.

Sărbătorile de sfârşit de an au început în Rusia la 31 decembrie şi se vor încheia la 10 ianuarie, chiar dacă credincioşii ortodocşi de rit vechi vor sărbători Boboteaza la mijlocul lunii ianuarie, când botezul lui Iisus Hristos este marcat cu băi tradiţionale în apele îngheţate din iazuri, lacuri şi râuri.

Peste 70% dintre locuitorii Rusiei se consideră ortodocşi, dar numărul credincioşilor practicanţi este mult mai mic. Conform sondajelor, jumătate dintre ruşi nu cred în Dumnezeu, dar consideră că a fi ortodox este sinonim cu a fi rus.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.