Bomba zilei despre pensiile din România: Joi dimineață se deschid conturile. A anunțat noul ministru

Bomba zilei despre pensiile din România: Joi dimineață se deschid conturile. A anunțat noul ministru
Publicat de Valentina Drăgoi la 1 decembrie 2021, 14:00

Vești de ultimă oră pentru pensionarii din România. Munistrul Muncii, Marius Budăi vine cu precizări referitoare la plata pensiilor, în contextul în care ziua de 1 decembrie este o zi liberă de la stat. Ce trebuie să știe românii?

Munistrul Muncii, Marius Budăi, le dă pensionarilor români cea mai bună veste. Acesta a anunțat, marți seara, la B1 TV, că problema plății pensiilor pentru luna decembrie a fost rezolvată. Mai exact, documentele au fost pregătite astfel încât joi dimineață conturile să fie deja deschise.

“Este un scut împotriva valului de scumpiri”

Totodată, ministrul a mai precizat că ține să le mulțumească liberalilor pentru că au acceptat pachetul social, care reprezintă un scut împotriva valului de scumpiri, în contextul în care calculele din vară și din toamnă s-au dovedit a fi corecte.

„Le mulțumesc colegilor liberali că au acceptat pachetul social. Este un scut împotriva valului de scumpiri. Tot ce noi calculam și spuneam în vară și toamnă iată că se dovedește că am avut dreptate. Este doar pentru a apăra puterea de cumpărare, nu pentru a o crește.

Odată cu rectificarea s-au rezolvat aceste probleme. Am pregătit toate documentele pentru ca joi de dimineață, să deschidem conturile. Oamenii să fie liniștiți că problema este rezolvată”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

Pensii mai mari pentru români

Pe lângă plata pensiilor la timp, pensionarii mai primesc o veste bună de această dată din partea ministrului Finanţelor, care a anunţat că românii vor încasa pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2022.

Mai exact, Adrian Câciu a anunţat că noul punct de pensie va intra în vigoare de la 1 ianuarie, precizând că pensia minimă va fi de 1000 de lei. Totodată,  ministrul a anunţat că tot în luna ianuarie pensionarii cu venituri mici vor primi cea de-a 13 pensie. Aceasta va fi în valoare de 1.200 de lei.

„De la 1 ianuarie va intra in vigoare noul punct de pensie de 1586 lei. Pensia minimă va fi de 1.000 de lei. În ianuarie intră şi cea de 13-a pensie, va intra odată cu pensia aferentă lunii ianuarie. Aceasta va fi doar pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 1.000 şi 1.600 de lei”, a spus noul ministru de Finanțe.

El a mai adăugat că această măsură va fi de mare ajutor în rândul pensionarilor, în special în această situație dificilă de scumpire a prețurilor.

„Sprijinul va fi pentru ca fiecare persoana sa poata sa treaca peste aceasta perioadă de scumpiri. Nu va fi directionat pentru un anumit tip de produs. Acel sprijin este in plus fata de legea consumatorului vulnerabil, este pentru cosul zilnic de consum al pensionarilor care au venituri mici. As privi acest ajutor ca un sprijin temporar pentru pensionari”, a declarat Adrian Câciu la România TV.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.