Bomba zilei despre aceste pensii: „O porcărie făcută de politicienii români”

Bomba zilei despre aceste pensii: „O porcărie făcută de politicienii români”
Publicat de Iulian Luca la 7 ianuarie 2022, 06:00

Theodor Stolojan consideră că este o aberație să nu plătească contribuția la sănătate de 10% și va face acest lucru în condițiile în care pensia sa depășește 4.000 de lei. De asemenea, liberalul a vorbit și despre pensiile speciale pe care le consideră „o porcărie făcută de politicienii români”.

Liberalul Theodor Stolojan a declarat, joi, că el are o pensie de 5.000 de lei şi va plăti, de luna aceasta, contribuţia la sănătate de 10%, precizând că i se părea o aberaţie să nu plătească. El a criticat dur actualul regim fiscal, care este ”total incoerent” şi a arătat că pensiile speciale sunt „o porcărie făcută de politicieni”, potrivit Profit TV.

Stolojan: Sunt perfect de acord

„Eu sunt pensionar, am o pensie de 5.000 de lei, am fost prim-ministru … pe bază de contribuţie. S-a introdus din 1 ianuarie 2022, că ce depăşeşte 4.000 de lei, voi plăti contribuţiile de sănătate. Sunt perfect de acord, mi se părea o aberaţie să nu plătesc contribuţiile de asigurări de sănătate”, a afirmat Stolojan, precizând că ”toţi pensionarii, dacă au o pensie mică, trebuie să plătească statul pentru el, dacă vrea să îl scutească de plata contribuţiei”.

„Vă întreb ce înseamnă că circa 350.00 de oameni sau 400.000 câţi sunt în sectorul de construcţii sunt scutiţi de contribuţia de 10% pentru sănătate? În construcţii, noi nu avem preţuri fixe. (…) E normal ca eu acum să subvenţionez tot ce înseamnă construcţiile în România, inclusiv construcţia de locuinţe de lux, construcţia de restaurante, de spaţii de birouri. (…) Am ajuns într-un regim fiscal total incoerent, total inechitabil. Nu suntem o ţară extrem de bogată, subvenţionâm tot ce înseamnă construcţiile în România”, a spus Stolojan.

Pensiile speciale, o porcărie făcută de politicieni

Fostul premier a precizat că ”sistemul fiscal în România a devenit ceva greu de definit ca logică, coerenţă, eficacitate”. Theodor Stolojan a criticat şi pensiile speciale, despre care a spus că sunt „o porcărie făcută de politicienii români, grupuri de interese care au putut determina Parlamentul să ia astfel de măsuri”.

„Pentru ce trebuie să ia primarul pensie specială, de ce judecătorul? Pentru că el oricum are un salariu mare. (…) Putem da şi noi parlamentarilor, judecătorilor, dar contează măsura, în toate. Noi am ajuns în situaţia aberantă în care cumulează în ultimul an, bagă bonusuri, şi ajung cu pensia mai mare decât salariul”, a arătat liberalul.

Stolojan a menţionat că în PNRR e prevăzut că pensiile speciale trebuie trecute la contributivitate, cu excepţia judecătorilor. Întrebat dacă se va reuşi acest lucru, el a răspuns: ”Românul e descurcăreţ, trăim la porţile Orientului. (…) Ne descurcăm, găsim noi o formulă”.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.