Bolojan, la finalul PNRR: Bugetul pentru sănătate a scăzut de la peste două miliarde de euro la puțin peste un miliard

Bolojan, la finalul PNRR: Bugetul pentru sănătate a scăzut de la peste două miliarde de euro la puțin peste un miliard

SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea - Ilie Bolojan

Publicat de Alexandra Iana la 31 august 2026, 12:01

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, că finalizarea PNRR trebuie să reprezinte și un moment în care România să analizeze întârzierile acumulate. În domeniul sănătății, bugetul programului a fost redus de la peste două miliarde de euro la puțin peste un miliard de euro, iar dintre cele 19 spitale prevăzute inițial se ajunge la finalizarea a opt proiecte.

Ilie Bolojan: Marcăm închiderea programului PNRR

Premierul interimar a afirmat că inaugurarea centrului de la Târgu Mureș coincide cu ultima zi a programului PNRR, investiția fiind unul dintre proiectele realizate cu fondurile europene primite de România.

„Marcăm astăzi la Târgu Mureș două aspecte importante pentru medicina din România: în primul rând, recepția acestui centru de chirurgie cardiovasculară și marcăm și închiderea programului PNRR pe domeniul de Sănătate și pe celelalte domenii, astăzi fiind ultima zi a acestui program. Unul din proiectele finanțate din fonduri europene pe care le-a primit România fiind și acest centru pe care îl veți folosi dumneavoastră în Târgu Mureș”, a spus Ilie Bolojan.

Bugetul PNRR pentru sănătate, redus la puțin peste un miliard de euro

Bolojan a arătat că România trebuie să tragă concluzii după încheierea programului. În cazul sănătății, bugetul inițial de peste două miliarde de euro a fost redus succesiv la puțin peste un miliard de euro.

Premierul interimar a precizat că fondurile nu au fost pierdute, ci au fost transferate către alte domenii în care puteau fi utilizate.

„Este un final de program PNRR. Și aici trebuie să tragem niște lecții pentru noi, nu neapărat pentru zona de sănătate, dar gândiți-vă că la sănătate am început cu un buget din PNRR de peste două miliarde de euro și, prin reduceri succesive, am ajuns la puțin peste un miliard de euro, ceea ce înseamnă că banii nu s-au pierdut, dar banii au plecat către alte domenii unde au putut fi consumați. Și asta înseamnă că de la 19 spitale, după ce s-a reașezat PNRR-ul în 2023, am ajuns să fim în situația să finalizăm practic opt, ceea ce înseamnă că celelalte au fost transferate pe alte finanțări sau din fondurile europene de coeziune sau din bugetele naționale”, a afirmat Bolojan.

Bolojan: Sunt niște ani pe care i-am pierdut

Premierul interimar a atras atenția asupra întârzierilor înregistrate în implementarea proiectelor. Consecințele sunt resimțite atât de pacienți, cât și de personalul medical, care nu beneficiază încă de infrastructura prevăzută inițial.

„Asta înseamnă niște ani de întârziere, niște ani în care pacienți din toată țara, medici, profesioniști din sănătate nu au condiții la fel de bune (…). Și sunt niște ani pe care i-am pierdut practic. Și aici e vorba de a lua decizii strategice cu rapiditate, întotdeauna. Aici este vorba de a simplifica proceduri de licitație, de a simplifica proceduri de autorizare, de a avea profesioniști care administrează astfel de proiecte, de a face parteneriate cu autoritățile locale pentru că, peste tot unde s-a făcut asta avem rezultate, iar acolo unde, din păcate, am întârziat aceste proiecte, așa cum am spus, nu le vedem astăzi, ci le vom vedea din alte resurse în anii următori”, a explicat Bolojan.

„S-a tras tare pe ultima sută de metri”

Potrivit premierului interimar, în ultima perioadă a fost nevoie de un efort important pentru finalizarea proiectelor care mai puteau fi încheiate prin PNRR. Au fost deblocate finanțări și reașezate linii de credite, în paralel cu rezolvarea unor probleme birocratice.

„Și în această perioadă am reușit să deblocăm finanțări, să reașezăm linii de credite, să trecem peste aspectele birocratice Și le mulțumesc tuturor celor care, pe ultima sută de metri, au făcut posibil acest lucru”, a adăugat Ilie Bolojan.

Noul Centru chirurgical cardiovascular din Târgu Mureș, inaugurat

Ilie Bolojan a explicat că prezența sa la inaugurare reprezintă și un semn de respect pentru școala de medicină și profesioniștii din Târgu Mureș, oraș pe care îl consideră unul dintre centrele medicale de elită ale României.

„În primul rând, în semn de respect pentru școala de medicină de aici, pentru miile de studenți care au fost pregătiți de-a lungul anilor și care tratează pacienții în toată România și de care beneficiază miile de oameni cu probleme de sănătate. De asemenea, sunt aici în semn de respect pentru elita medicală din Târgu Mureș, pentru oameni care, atunci când ai probleme grave, în Transilvania, știi că poți să-i apelezi, știi că poți să vii aici și să beneficiezi de servicii medicale de cea mai bună calitate, Târgu Mureșul fiind unul dintre cele mai importante centre medicale de elită din România și am tot respectul pentru profesioniștii de aici. Sunt aici în semn de respect pentru comunitatea locală, pentru această comunitate importantă, multietnică, multiconfesională”, a mai spus Ilie Bolojan.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.