Bolojan se opune creșterii salariului minim
Premierul Bolojan a explicat că, având în vedere faptul că salariile din sectorul public vor rămâne plafonate anul viitor, o eventuală creștere a salariului minim ar genera dezechilibre. El a subliniat că multe venituri, atât în sectorul public, cât și în cel privat, sunt raportate la salariul minim, iar o modificare a acestuia ar contrazice direct măsura de plafonare impusă de Guvern.
„Așa cum știți, anul viitor, în România, salariile în sectorul public sunt plafonate. Ori, în condițiile în care anumite salarii în sectorul public sau în sectorul privat sunt calculate pe baza salariului minim, orice mutare a salariului minim are niște efecte care se bat în cap cu plafonarea”, a spus Bolojan.
Premierul a menționat că subiectul privind creșterea salariului minim va fi analizat săptămâna viitoare în cadrul Consiliului Tripartit, unde vor avea loc consultări oficiale cu reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor.
„Am convocat Consiliul Tripartit pentru a discuta cu sindicatele și patronatele acest aspect”, a afirmat premierul, adăugând că este nevoie de „o analiză cinstită” pentru a vedea dacă există spațiu real de creștere.
Acesta a atras atenția că o eventuală majorare a salariului minim decisă pe criterii politice, fără o fundamentare economică solidă, ar putea afecta grav mediul privat. El a subliniat că o astfel de măsură, necorelată cu productivitatea și sustenabilitatea economică, riscă să pună presiune pe numeroase afaceri, mai ales în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării.
Premierul avertizează: „O mutare a salariului minim poate închide fabrici”
Ilie Bolojan a explicat efectele potențiale ale unei majorări forțate a salariului minim asupra întreprinderilor mici.
„Gândiți-vă că la o fabrică de pantofi, dintr-un județ mic din România, într-o zonă mai îndepărtată, unde costul salarizării e un element foarte important de care depinde viabilitatea acelei afaceri, o mutare a salariului minim, care nu este acoperită de o realitate economică, închide fabrica respectivă. Avem zeci de exemple de genul acesta”, a spus premierul.
Premierul a precizat că nu contestă faptul că salariul minim din România este redus, dar a avertizat asupra efectelor în lanț pe care le-ar putea avea o eventuală majorare necorelată cu realitatea economică. El a subliniat că, deși salariul minim nu oferă un confort financiar semnificativ, modificările nefundamentate pot genera consecințe importante în economie.
Acord de principiu pentru menținerea salariului minim la nivelul actual
Premierul a explicat că, în cadrul coaliției de guvernare, s-a ajuns la un acord de principiu pentru menținerea salariului minim la nivelul actual. El a precizat că discuțiile au evidențiat consensul de a păstra aceeași politică, având în vedere plafonarea salariilor și spațiul limitat de manevră în economie.
„Am discutat aceste aspecte în coaliție. Și de comun acord am căzut cu toții: hai să încercăm să ținem salariul minim la același nivel. Dacă salariile sunt plafonate, hai să mergem în aceeași logică, că nu mai avem foarte mult spațiu de mișcare”, a afirmat Bolojan.
„Directiva spune că indexarea salariului minim se face la maximum doi ani. În legislația românească am transpus că se face anual. Am respectat directiva, dar trebuie să vedem dacă există condiții reale pentru o creștere”, a explicat prim-ministrul.
„Directiva spune că indexarea salariului minim se face la maximum doi ani. În legislația românească am transpus că se face anual. Am respectat directiva, dar trebuie să vedem dacă există condiții reale pentru o creștere”, a explicat prim-ministrul.
Premierul a precizat că decizia finală privind salariul minim va fi luată doar după consultări oficiale și pe baza analizelor economice. El a explicat că discuțiile cu patronatele, sindicatele și economiștii arată că spațiul pentru o eventuală majorare este limitat, iar orice creștere trebuie evaluată cu atenție.
Bolojan a subliniat că, deși inflația și majorarea costului vieții afectează în special persoanele cu venituri mici, abordările populiste nu reprezintă o soluție eficientă pentru rezolvarea acestei probleme.
„Cu cât ai un salariu mai jos, orice fel de creștere a costului vieții te afectează mai rău. Și trebuie să ne gândim într-adevăr și la acești oameni. Dar nu într-o manieră populistă și declarativă, că nu ne ajută cu nimic”, a spus el.
Acesta spune că că Guvernul trebuie să ia „decizii care să nu facă rău economic” și să urmeze procedura legală de consultare înainte de a lua o hotărâre finală.
„Până săptămâna viitoare vom respecta procedura legală de consultări și vom lua o decizie. Dar, așa cum v-am spus, această temă a fost discutată și a fost un acord de principiu pe tema asta”, a conchis premierul.