În ceea ce privește investițiile estimate, ministrul Bogdan Ivan spune că România își propune să ajungă până în anul 2027 la o capacitate totală de aproximativ 5.000 MW. Până la finalul anului curent, se are în vedere atingerea unei puteri instalate de 2.000 MW din surse fotovoltaice, ceea ce reflectă continuarea expansiunii energiei solare în mixul energetic național.
Bogdan Ivan susține extinderea producției și investiții majore în energie
Totodată, ministrul a evidențiat o provocare importantă generată de dezvoltarea accelerată a capacităților fotovoltaice. În anumite momente ale zilei, în special la amiază, producția excesivă a condus la apariția unor prețuri negative pe piața energiei.
Pentru a gestiona acest dezechilibru, autoritățile intenționează să acorde o atenție sporită investițiilor în sisteme de stocare, astfel încât surplusul de energie produs în timpul zilei să poată fi utilizat ulterior, în special în orele de seară, când cererea este mai mare.
„Din punct de vedere al investiţiilor pe care le preconizăm să fie terminate şi să injecteze energie în reţea, până la finalul anului 2027, adică în doi ani, vom intra cu aproximativ 5.800 de megawaţi dintre care 3.600 regenerabile, diferenţa gas-to-power.
Din punct de vedere al structurii acestor investiţii care sunt derulate acum de către Ministerul Energiei prin PNRR şi prin Fondul pentru modernizare, până la finalul acestui an vom avea în total putere instalată nouă de circa 2.000 de megawaţi pe solar, 350 de megawaţi pe eolian, 2.200 megawaţi pe gaz, cele două centrale de la Arad şi Constanţa, plus Iernutul, care are ca termen de finalizare anul 2026, precum şi centrala de la Mintia, care este într-o fază avansată de implementare, care este o investiţie privată extrem de importantă
(…) Principala problemă pe care o avem e că s-a investit masiv în fotovoltaice, s-a ajuns ca la amiaza zilei să avem prețuri negative. Acum vom investi în stocare. Dacă în timpul zilei când avem suprproducție înmagazinăm vom putea consuma seara”, a declarat Bogdan Ivan.

Toate investiţiile prioritare de la nivelul Ministerului Energiei sunt orientate înspre stocare
Bogdan Ivan a maiprecizat că toate investiţiile la Ministerul Energiei sunt orientate înspre stocare.
„Principala problemă pe care o avem în momentul de faţă este acest preţ extrem de ridicat. Avem situaţia în care s-a investit masiv în producţie fotovoltaică şi astfel am ajuns ca, în timpul zilei, când avem soare şi în România, şi în Bulgaria, şi în Ungaria, să ajungem la un preţ negativ, să ajungem la un preţ de un leu, 5 lei, 10 lei per megawatt.
În momentul de faţă toate investiţiile prioritare pe care le gestionăm la nivelul Ministerului Energiei sunt orientate înspre stocare, iar până la finalul acestui an vom avea instalat 1.500 de megawaţi stocare din PNRR şi din Fondul pentru modernizare”, a transmis ministrul Energiei.
Bogdan Ivan a adăugat că au fost pregătite două sesiuni de finanţare în valoare de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare stand-alone care vor veni pentru echilibrarea Sistemului Energetic Naţional.
”Dacă, de exemplu, în timpul zilei când avem o supraproducţie reuşim să înmagazinăm acea energie, vom putea folosi seara când avem vârf de consum, automat vom fi în situaţia în care vom putea să temperăm aceste creşteri de preţuri, vom putea să temperăm piaţa de echilibrare care astăzi, pentru doar 18% din cantitatea de energie care se consumă la nivel naţional, costul ei depăşeşte 40% din costul total al energiei care se consumă astăzi în România”, a explicat Bogdan Ivan.
Energia nucleară este un pilon esențial pentru asigurarea unei producții stabile și continue
În acest context, energia nucleară este considerată un pilon esențial pentru asigurarea unei producții stabile și continue. Oficialul a subliniat că România dispune de o experiență acumulată de mai multe decenii în domeniul nuclear, ceea ce oferă un avantaj în dezvoltarea și extinderea acestui tip de producție energetică. De asemenea, a menționat că există discuții internaționale în desfășurare, inclusiv o întâlnire programată la Washington, unde vor fi analizate posibile opțiuni de finanțare pentru proiectele nucleare.
„Avem demonstrat că cea mai sigură energie care poate asigura producție în bandă este energia nucleară. România are deja o experiență de zeci de ani. Săptămâna viitoare voi avea o discuție importantă la Washington privind finanțarea pe aceste proiecte”, a conchis Bogdan Ivan.
Astfel, Bogdan Ivan a evidențiat necesitatea ca toate companiile din sectorul energetic din România să devină mai competitive, astfel încât să poată oferi prețuri avantajoase care să susțină atât consumatorii, cât și dezvoltarea industriei. Accentul este pus pe eficientizarea activității și pe adaptarea la condițiile actuale ale pieței, în vederea creșterii performanței generale a sectorului energetic.
Declarația poate fi urmărită aici.

