Premierul Boc a declarat marţi că ministrul Sebastian Vlădescu nu a avut şi nu are mandat să vorbească despre renunţarea la cota unică sau introducerea impozitării progresive şi le-a solicitat tuturor membrilor Guvernului să nu abordeze public asemenea teme în lipsa unei decizii a Executivului.

“Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, nu a avut şi nu are mandat pentru a dezbate temele privind cota unică sau a impunerii impozitării progresive. Vă solicit tuturor să rămâneţi în acest mesaj clar al Guvernului. Nimeni nu discută înainte ca în Guvern să avem o analiză, o decizie, după care vorbim toţi acelaşi lucru”, a declarat premierul înainte de a debuta şedinţa Comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare.

Boc le-a reamintit miniştrilor că Executivul “şi-a pus mandatul pe masă” pentru a apăra cota unică. “V-aş ruga să nu uitaţi faptul că acest Guvern şi-a pus mandatul pe masă, şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pentru a apăra cota unică şi TVA-ul. N-a fost posibil până la urmă în cazul TVA, pentru că am avut decizia Curţii Constituţionale, dar repet acest Guvern a făcut gesturi politice majore de a apăra aceste lucruri la care s-a angajat în decursul timpului. Tema cotei unice nu este o temă de seminarii, ci o decizie politică extrem de importantă, care nu poate fi expediată printr-o declaraţie într-o publicaţie, oricare ar fi ea”, a conchis primul-ministru.

România trebuie să treacă la cote progresive de impozitare a tuturor veniturilor de la 1 ianuarie 2011, inclusiv a pensiilor, iar bugetul pe 2011 va trebui construit pe un asemenea sistem, a declarat pentru “Ziarul Financiar” ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu.

Într-un interviu acordat ZF, el susţine că actuala cotă unică de 16% nu mai poate susţine bugetul, în condiţiile în care recesiunea va fi în acest an mai mare de 1,5% din PIB, iar perspectivele pentru 2011 sunt incerte. Ministrul spune că lucrează la un sistem de impozit pe venitul global, în trepte mici, cu deduceri pentru pensii şi asigurări de sănătate private. Impozitul pe profit ar urma să scadă anul viitor la 15%, pentru menţinerea competitivităţii fiscale a României, dar Vlădescu nu renunţă la impozitul forfetar. El mai afirmă că pentru încurajarea consumului va fi nevoie de reducerea TVA în 2011.