Bugetarii cu salarii între 600 şi 800 de lei pe lună vor recupera anul viitor 20% din pierderea salarială de 25% suferită în urma măsurilor de austeritate, iar cei cu salarii între 2.000 şi 2.500 de lei pe lună vor recupera numai 4%, potrivit proiectului noii legi a salarizării, a declarat prim-ministrul Emil Boc.

« Cei cu salarii mai mici recuperează mai mult din pierderea pe care au suferit-o în 2010, cei cu salarii mai mari recuperează mai puţin. De exemplu, cei cu salarii între 600 şi 800 de lei recuperează 20%, poate chiar mai mult, cei cu salarii de peste 2.000 de lei până la 2.500 de lei recuperează 4% din piederea suferită », a spus Boc, într-un interviu acordat postului Radio România Actualităţi.

El a menţionat că aceste măsuri sunt în stadiu de proiect, urmând ca o soluţie definitivă să fie adoptată în urma consultării publice.

Ministerul Muncii a publicat, miercuri, pe site-ul instituţiei, proiectul viitoarei Legi a salarizării unitare în sistemul bugetar.