Relaţia Ministerului Transporturilor cu oficialii Comisiei Europene au fost încordate în ultimul timp şi aceasta explică slaba absorbţie a fondurilor europene, spune ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Ea a discutat marţi şi miercuri, la Bruxelles, cu oficiali UE despre situaţia fondurilor europene alocate proiectelor din domeniul transporturilor şi spune că CE va fi “un partener de nădejde”, după ce relaţia din ultimii ani au fost “puţin mai încordată”.

“Din păcate, în ultimii ani, relaţia Ministerului Transporturilor cu Comisia Europeană a fost puţin mai încordată, fapt care explică într-o anumită măsură şi rezultatele nesatisfăcătoare în absorbţia fondurilor europene pentru infrastructura mare de transporturi.

Am convenit cu oficialii europeni să instituţionalizăm acest tip de dialog pentru a găsi împreună soluţiile care să deblocheze absorbţia fondurilor europene şi care să ofere României un nou impuls pentru a utiliza cât mai mult din cele 4,6 miliarde euro acordate de UE pe Programul Operaţional de Transporturi până în 2013.

Pornim o cursă contra-cronometru în care sprijinul Comisiei Europene este esenţial. Comisia Europeană va fi un partener de nădejde al Ministerului Transportului în această cursă”, a spus Anca Boagiu la întoarcerea de la Bruxelles.

Coridorul IV Pan-European, prioritar în perioada următoare

Ministrul s-a întâlnit cu comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Johannes Hahn, cu directorul din cadrul Directoratului General Politică Regională (DG Regio), Jean Marie Seyler, şi cu responsabilii pentru România din cadrul Directoratului.

Boagiu a convenit cu oficialii europeni ca în perioada imediat următoare resursele financiare ale MTI să fie dirijate cu prioritate către proiectele parte a Coridorului IV Pan-European, respectiv Curtici-Arad-Braşov-Bucureşti-Constanţa.

Întâlnirile dintre reprezentanţii MTI şi responsabilii Comisiei Europene vor continua săptămâna viitoare, când o delegaţie a DG Regio va veni în România pentru a discuta o serie de aspecte tehnice în ceea ce priveşte proiectele finanţate din fonduri europene şi pentru a stabili un calendar al realizării obiectivelor.

Fostul ministrul al Transporturilor Radu Berceanu a declarat, la începutul lunii, că până în prezent ministerul a atras fonduri europene de 41 milioane euro, urmând ca în perioada următoare să atragă încă 60 milioane euro.