Blocaj în administrația locală după valul de demisii. Cseke Attila: „Nu există incompatibilitate”
SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, susține că nu există, în prezent, o incompatibilitate între mandatul de consilier local sau județean și calitatea de angajat contractual în administrația publică. Precizarea vine după ce în mai multe administrații locale s-a răspândit informația potrivit căreia aleșii aflați într-o asemenea situație ar trebui să își suspende contractele de muncă. Ministrul afirmă că informația a fost eronată și că nu provenea de la nicio autoritate a statului.
Cseke Attila: Informația privind incompatibilitatea a fost eronată
Ministrul Dezvoltării a explicat, într-o declarație pentru Digi24, că informația privind presupusa incompatibilitate s-a propagat în sistemul administrativ fără să existe un document oficial emis de Guvern, minister sau de o altă instituție competentă.
„O informație care pe care eu am considerat-o informație incorectă, eronată, s-a propagat în sistemul administrativ, fără ca vreo instituție a statului român, fără ca Guvernul României, fără ca ministerul de resort, fără ca nicio autoritate a statului să emită un punct de vedere în acest sens.”
Potrivit ministrului, situația a ajuns până la nivelul unor primării, unde consilierilor locali le-ar fi fost transmis că trebuie să își suspende contractele de muncă.
„Această informație eronată a trecut prin tot sistemul administrativ și sistemul administrativ românesc nu a reușit să filtreze această informație, nu a reușit să facă o analiză juridică. Unii secretari generali de primărie au transmis această informație care nu venea de la autoritățile statului și au generat un val de discuții și de dezbateri pe acest subiect.”
Ministerul Dezvoltării a transmis clarificări prefecturilor
După apariția controversei, Ministerul Dezvoltării a format o echipă de specialiști pentru analizarea prevederilor legale. Ministerul a discutat inclusiv cu reprezentanții Agenției Naționale de Integritate.
În urma analizei, un punct de vedere a fost transmis prefecturilor, iar acestea l-au comunicat ulterior primăriilor.
„În momentul în care am aflat de această chestiune, am instituit o echipă de specialiști la minister, am fost în legătură și cu colegii de la ANI, astfel încât să emitem un punct de vedere de specialitate pe această speță. Acest punct de vedere a fost emis, a fost trimis prefecturilor, care l-au trimis la primării.”
Cseke Attila susține că interpretarea Ministerului Dezvoltării este corelată cu cea a Agenției Naționale de Integritate.
„Legea specială pe această incompatibilitate posibilă este prevederea articolului 88 și nu 90 și 497 din Legea 161. Este un punct de vedere care este corelat cu punctul de vedere al celor de la Agenția Națională de Integritate.”
Ce se întâmplă cu aleșii locali care și-au depus deja demisia
Controversa a determinat unii consilieri locali sau județeni să își anunțe demisia. Ministrul Dezvoltării spune însă că simpla depunere a documentului nu determină încetarea imediată a mandatului.
Demisia produce efecte după ce consiliul local sau județean ia act de aceasta în prima ședință desfășurată după depunerea documentului.
„Demisia devine efectivă din calitatea de consilier local sau consilier județean în momentul în care Consiliul Local sau consiliul județean respectiv constată demisia acelui consilier în prima ședință de consiliu care urmează după depunerea demisiei. Până la acest moment, demisia nu își produce efecte juridice, ea poate fi revocată.”
Întrebat dacă persoanele care și-au depus demisiile în ultimele zile sunt, prin urmare, încă în funcție, ministrul a confirmat.
„Exact. Codul administrativ este foarte clar. Această demisie se constată în prima ședință care urmează acestui act de voință.”
Ce spune ministrul despre o eventuală incompatibilitate constatată în instanță
Cseke Attila a fost întrebat și despre situația în care interpretarea ar ajunge în fața instanțelor, iar judecătorii ar ajunge la o concluzie diferită.
Ministrul a precizat că nu se poate pronunța asupra unor eventuale hotărâri judecătorești. Acesta a arătat însă că, inclusiv în ipoteza incompatibilității întemeiate pe prevederea care a generat controversele, sancțiunea indicată ar fi de natură disciplinară.
„Eu nu știu în instanță ce se întâmplă. Nu am dreptul să mă pronunț asupra dezbaterilor și deciziilor instanțelor judecătorești. Pot să vă spun doar și următorul aspect că, și dacă ar exista incompatibilitate pe temeiul care a circulat în mediul administrativ, sancțiunea este aceea este o abatere disciplinară și se sancționează disciplinar, care începe cu avertisment și apoi cu alte modalități de sancțiuni, reducere a salariului de bază și așa mai departe.”
„Nu există niciun document oficial” privind incompatibilitatea
Ministrul insistă că, din punctul său de vedere, consilierii locali și județeni nu se află în situația de incompatibilitate despre care s-a discutat în ultimele zile.
„Deci, tot… dar nu suntem în această situație. (…) Primul document, dacă vreți, oficial, asumat de o autoritate a statului român, a fost acest document pe care l-am trimis prefecturilor și au primit și primăriile. Până atunci, au fost doar zvonuri și informații incorecte și eronate care au circulat în mediul, dacă vreți, digital.”
În Parlament sunt analizate modificări ale Codului administrativ, inclusiv prevederi care au legătură cu această situație. Cseke Attila pune însă controversa din administrația locală pe seama informațiilor care au circulat fără o poziție oficială prealabilă.
„Probabil este vorba despre încă o dată această anomalie care s-a întâmplat timp de o zi, două zile, cu privire la faptul că a circulat în sistemul administrativ o informație care nu era informație generată de statul român. Încă o dată, nu există niciun document oficial în sensul în care aceasta ar fi o incompatibilitate.”
Cseke Attila: Autoritățile trebuiau consultate înainte
Ministrul consideră că situația putea fi evitată dacă autorităților competente li s-ar fi solicitat o interpretare înainte ca aleșilor locali să li se transmită că ar trebui să își suspende contractele.
„Dacă eram întrebați înainte ca unii secretari generali de primării și unii de la primării să sune consilierii locali și județeni și să le spună că trebuie să vă suspendați contractul de muncă înainte, dacă autoritatea statului era întrebată și se emitea un punct de vedere, atunci eram într-o altă situație.”
Cseke Attila afirmă că episodul trebuie să reprezinte și o lecție pentru administrație, în special în ceea ce privește adoptarea și interpretarea reformelor importante.
„Trebuie să învățăm că aceste reforme, aceste jaloane trebuie făcute la timp și nu aș vrea să spun cine a greșit, cine nu a greșit, toți au greșit, pentru că jaloanele PNRR trebuiau la timp rezolvate, nu în două-trei zile în Parlament, când dezbaterile sunt încinse, ca să nu pierdem banii României.”
Ministrul Dezvoltării a precizat că nu are, în prezent, date privind numărul consilierilor locali și județeni care și-au depus demisia în urma acestei controverse.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.