Bitcoin stagnează, China schimbă regulile. Ce urmează pentru piața cripto

Bitcoin stagnează, China schimbă regulile. Ce urmează pentru piața cripto

SURSA FOTO: Dreamstime- Bitcoin

Publicat de Alexandra Iana la 29 decembrie 2025, 20:24

Piețele cripto au traversat o perioadă relativ calmă în timpul sărbătorilor de iarnă, în timp ce atenția investitorilor rămâne concentrată pe evoluțiile macroeconomice și pe reglementare. Potrivit unei analize realizate de eToro, capitalizarea totală a pieței se menține în jurul nivelului de 3 trilioane de dolari, iar un posibil catalizator ar putea veni din politica monetară a SUA sau din inițiativele de reglementare la nivel global.

Bitcoin, în așteptarea unui catalizator

Potrivit lui Simon Peters, analist al platformei eToro pentru piața criptoactivelor, bitcoin continuă să evolueze într-un interval relativ restrâns.

„Piețele cripto au fost destul de liniștite în perioada sărbătorilor, oscilând în jurul unei capitalizări totale de piață de 3 trilioane de dolari”, arată analiza.

Bitcoin, care reprezintă aproape două treimi din capitalizarea totală a pieței cripto, se tranzacționează între nivelul de suport de 85.000 de dolari și pragul de 90.000 de dolari, fără a reuși să depășească decisiv această zonă.

„Bitcoin, care reprezintă în prezent aproape două treimi din capitalizarea totală a pieței, rămâne în intervalul dintre nivelul de suport de 85.000 de dolari și 90.000 de dolari, aparent având nevoie de un catalizator pentru a crește”, a precizat Simon Peters.

Atenția, îndreptată spre politica monetară a Fed

Analistul eToro arată că, în această săptămână, lipsesc datele macroeconomice majore care ar putea mișca piețele, însă investitorii urmăresc atent semnalele venite din partea Rezervei Federale a SUA.

„Nu există prea multe date economice în această săptămână care să poată fi acel catalizator, însă marți vor fi publicate procesele verbale ale recentei reuniuni a Fed, care vor oferi mai multe informații despre așteptările factorilor de decizie cu privire la viitoarele reduceri ale ratelor dobânzilor”, se mai arată în comentariul transmis de eToro.

Un an volatil pentru criptoactive

Potrivit analizei, anul 2025 a fost unul dificil pentru piața cripto, în ciuda faptului că bitcoin a reușit, la un moment dat, să atingă un nou maxim istoric.

„Deși bitcoin a atins un nou maxim istoric, a pierdut aceste câștiguri și, în acest moment, se tranzacționează la un nivel mai scăzut decât la începutul anului”, a subliniat Simon Peters.

Cu toate acestea, perspectiva pentru 2026 este mai optimistă, în contextul unei posibile relaxări a condițiilor financiare globale și al progreselor în materie de reglementare.

„Privind spre 2026, cu condițiile financiare globale care se vor relaxa și mai mult, progresele în materie de reglementare, potențialele aprobări și intrări de ETF-uri de tip spot, dar și mai multe companii cotate la bursă care formează trezorerii de active digitale, anul viitor ar putea fi mai bun”, a adăugat analistul eToro.

ZEC, printre performerii săptămânii
În ceea ce privește evoluțiile punctuale din piață, eToro remarcă performanța criptoactivului ZEC, care a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri din ultimele șapte zile.

„$ZEC a avut una dintre cele mai mari creșteri în ultimele șapte zile, de 17%, continuând revenirea de la minimul înregistrat pe 2 decembrie”, se arată în analiză.

Tranzacționat în prezent la aproximativ 520 de dolari, ZEC se numără printre activele digitale cu cele mai bune performanțe din acest an, cu o creștere de circa 820%, pe fondul revenirii interesului pentru criptomonedele axate pe confidențialitate.

China anunță un nou cadru pentru yuanul digital
Pe zona de reglementare, atenția este atrasă de anunțul făcut de People’s Bank of China (PBoC), care a informat că va implementa, de la 1 ianuarie 2026, un nou cadru pentru moneda digitală a băncii centrale, e-CNY.

Noul sistem va standardiza modul în care este monitorizată circulația, utilizarea și performanța yuanului digital și va permite băncilor comerciale să plătească dobânzi pentru soldurile în yuani digitali, o măsură menită să stimuleze adoptarea monedei digitale și integrarea acesteia în sistemul bancar.

De asemenea, planul include înființarea unui centru operațional internațional în Shanghai, destinat promovării „punții multilaterale a monedei digitale a băncii centrale”.

Adoptarea e-CNY, în creștere
Potrivit datelor citate în comunicat, cercetările privind monedele digitale au început în China încă din 2014, iar e-CNY a fost lansat oficial în 2022, după mai mulți ani de programe pilot.

La finalul lunii noiembrie 2025, yuanul digital procesase 3,48 miliarde de tranzacții, cu o valoare cumulată de 16,7 trilioane RMB (aproximativ 2,37 trilioane de dolari). Totodată, au fost deschise 230 de milioane de portofele personale și 18,84 milioane de portofele corporative prin aplicația RMB digital, conform informațiilor comunicate.

Informații articol
Etichete: , , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.