Bianca Drăgușanu: Am prietene și cunoștințe cu două, trei facultăți și sunt vânzătoare și se plimbă cu metroul
Despre Bianca Drăgușanu a auzit o țară întreagă. Vedeta a fost, nu de puține ori, în atenția opiniei publice, fie din pricina relațiilor amoroase, fie datorită felului în care a reușit să aibă succes și bani în viață. Nu multă lume știe, însă, câte clase are aceasta și ce studii are. Chiar ea a oferit detalii inedite despre trecutul său.
Bianca Drăguşanu este una dintre persoanele din lumea mondenă care este urmărită intens. S-a născut în Hunedoara, în urmă cu 40 de ani, și nimeni nu și-ar fi închipuit atunci că aceasta va ajunge una dintre cele mai comentate vedete de la noi.
Nu multă lume știe, însă, că acesta nu a terminat facultatea. Ea a absolvit studiile preuniversitare cu 8.95. Faptul că nu și-a continuat studiile nu a împiedicat-o să ia peste picior persoanele care au stat cu burta pe carte. Ea chiar le ironizează pe fetele cu trei facultăţi care nu-şi permit o geantă de lux sau o vacanţă exotică.
„Mi-am dat seama că cea mai bună școală-n viață care m-a ajutat pe mine să reușesc este, de fapt, școala vieții. Eu am prietene și cunoștințe cu două, trei facultăți și sunt vânzătoare și se plimbă cu metroul. Eu n-am reușit să termin facultate, dar am tot ce-mi trebuie”, a spus Bianca Drăgușanu.
Bianca Drăgușanu a început două facultăți, dar nu a terminat niciuna
Ea a mărturisit, la un moment dat, la tv, că a început două facultăți, dar nu a terminat niciuna. S-a înscris apoi la ”Facultatea de Științe Economice și Management”, pe care a abandonat-o însă. A ajuns să fie atrasă de televiziune, așa că a început studiile la Intact Media Academy. Din păcate, nu le-a finalizat nici pe acestea.
Chiar dacă nu are studii, ea nu se dă în lături de la nimic. Aceasta a anunțat în vară că vrea să deschidă o școală de dive.
„De miercurea viitoare începem cursurile la școala de dive. O să explic ce am promis: instagram, like-uri, viața reală, frumusețea”, spunea ea la mijlocul lunii iulie.
Cea mai mare motivație a vedetei
Conform relatărilor din presă, Bianca Drăgușanu urma să fie directoarea școlii, apoi urma să fie profesoară și, nu în ultimul rând, se anunța a fi model pentru elevele sale. Ea a promis, atunci, că le va explica elevelor sale ce sacrificii trebuie să facă o femeie pentru a avea succes, asemeni ei.
Vedeta provine din Petroşani și mereu a visat să ducă o viață lipsită de griji. După ani de zile, acesta a reușit să obțină ceea ce și-a propus. Ea rămâne, însă, recunoscătoare familiei sale pentru tot ceea ce a învățat-o. Pentru Bianca, cea mai mare motivație în obținerea unui trai de lux a fost sărăcia de acasă. Acesta a povestit de multe ori cât de grea a fost copilăria ei. Lipsurile materiale și-au pus amprenta asupra sa și au făcut-o să își dorească tot ceea ce a reușit în acest moment.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





