Salariu minim brut de 3.000 de lei pentru acești angajați! Te angajează imediat. Cine poate beneficia

Deputații comisiei de agricultură anunță că a fost avizat proiectul care propune stabilirea unui salariu minim brut de 3.000 de lei pentru cei care lucrează în agricultură.

Această măsură, aplicată deja în domeniul construcțiilor, are ca scop stimularea agriculturii și atragerea unui număr cât mai mare de angajați, având în vedere că România are 40 de mii de hectare de teren agricol care nu sunt exploatate.

Acest număr ar putea fi mai mare dacă se adaugă și terenurile are nu se află în evidența statului, toate însumate reprezentând aproape 2% din totalul terenului agricol din România.

”Suntem una dintre țările care susținem să cultivăm fiecare metru de pământ să putem asigura securitatea alimentară, inclusiv pentru alte țări. Să nu mai lăsăm o suprafață de 4% teren neproductiv”, a declarat ministrul Agriculturii.

De asemenea, Primăria Brașovului a decis ca terenurile nefolosite dintre blocuri sau de la marginea unor străzi în grădini de cartier să fie transformate în locuri unde să se poată cultiva legume.

Programele sunt finanțate de UE

Astfel de programe sunt finanțate de Uniunea Europeană, iar Ionela Morar a reușit să amenajeze o livadă cu peste o sută de mii de pomi fructiferi pe o pârloagă din Stăuni, Alba. Pentru acest proiect a folosit 500 de mii de euro, bani europeni.

”Când am venit noi aici din Spania nu era absolut nimic, erau pur și simplu bălării, mulți spini. Sunt multe terenuri care ar putea fi valorifocate și care ar putea fi lucrate. Așa ne putem produce hrana cea de toate zilele”, a declarat proprietara.

România nu poate plafona prețurile la alimente

Ministrul Agriculturii spune că nicio țară din Uniunea Europeană, în afara Franței, nu poate lua o decizie asemănătoare cu cea a Ungariei, deoarece nimeni nu mai are alegeri.

Adrian Chesnoiu explică faptul că măsura luată de Ungaria, cea de plafonare a prețurilor la alimente, vine în contextul în care vor avea loc alegeri pe data de 3 aprilie.

”Modelul Ungaria nu poate fi aplicat în Europa. Ungaria are alegeri pe 3 aprilie. Niciun alt stat din UE, cu excepţia Franţei, la finalul lunii aprilie, nu are alegeri. M-am uitat la ştirile care spuneau că Ungaria a oprit exportul de cereale. În realitate, deşi a fost prezentată ca o blocadă a Ungariei, în încercarea de a-şi menţine stocurile pentru necesarul intern, în realitate, Ungaria exportă pe bază de licenţă. Este o platformă informatică în care orice comerciant de cereale introduce cererea de vânare şi se autorizează în 72 de ore sau statul ungar poate să îşi manifeste prima opţiune în achiziţionarea cantităţii disponibile”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.