România, Bulgaria şi Serbia ar putea avea de suferit din cauza crizei din Grecia, ca urmare a expunerii ridicate a acestor ţări faţă de sectorul bacar elen, a declarat, miercuri, preşedintele Băncii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow.

„Există un posibil risc în ţările în care băncile elene joacă un rol important, ca Bulgaria, România sau Serbia. Până acum nu am înregistrat niciun efect major. Subsidiarele băncilor elene s-au comportat bine”, a afirmat Mirow într-o conferinţă de presă.

BERD a fost înfiinţată la începutul anilor ’90 pentru a ajuta fostele state comuniste din Europa de Est să realizeze tranziţia la o economie de piaţă. În prezent, banca desfăşoară activităţi în 29 de state din estul Europei şi Asia Centrală.

Instituţia financiară se aşteaptă la un avans economic de 3,3% în această regiune pentru anul 2010, comparativ cu o contracţie de 6,1% în 2009.

În România sunt prezente mai multe instituţii financiare elene, între care National Bank of Greece, prin intermediul Banca Românească, EFG Eurobank prin Bancpost, în timp ce Alpha Bank, Piraeus Bank, Marfin Egnatia Bank sau Emporiki Bank activează sub brand propriu

SURSA: Mediafax