Benzina S-A SCUMPIT din nou
Aşa cum ne-am obişnuit deja, la numai o zi sau două după ce OMV Petrom modifică preţurile carburanţilor şi celelalte două mari companii de pe piaţa românească operează modificări.
Capital.ro informa ieri că
OMV Petrom a scumpit benzina şi motorina cu 9 bani/litru.
Astăzi, Rompetrol şi Lukoil România au majorat şi ele preţurile: Rompetrol cu 9 bani, iar Lukoil cu 6 bani/litru.
Astfel, benzina Efix 95 comercializată de Rompetrol costă 6,16 lei, faţă de 6,07 lei/litru – preţ practicat de companie în ultima săptămână. Preţul benzinei Alto 101 a fost majorat de la 6,72 de lei la 6,81 lei/litru. Cel mai ieftin sortiment de motorină comercializat de Rompetrol costă 6,23 de lei, cu 9 bani mai mult decât ieri, iar Diesel Alto 55 are preţul de 6,54 de lei.
Preţurile carburanţilor afişate pe site-ul companiei reprezintă valoriile medii, în staţii pot varia cu plus/ minus 5% fata de valorile afişate.
La Lukoil, aşa cum a informat capital.ro, Astfel, un litru de benzină Ecto 98 se comercializează, începând de astăzi, cu 6,76 de lei, iar Euro L Diesel costă 6,15 lei/litru. Sortimentul mai scump de motorină de la Lukoil, Ecto Super Diesel, are preţul de 6,47 de lei/litru.
Contactaţi ieri de capital.ro, reprezentanţii OMV Petrom ne-au explicat că majorarea efectuată ieri a fost cauzată de evoluţia cotaţiilor produsele petroliere şi a cotaţiei ţiţeiului. Cu toate acestea, reprezentanţii companiei ne-au menţionat că în România, conform ultimelor date ale Comisiei Europene
(Oil Bulletin), este cel mai mic preţ la benzină din Uniunea Europeană.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



