Luca Reghecampf a cerut-o în căsătorie pe Asiana Peng. Fiul lui Reghe nu are bani să facă nunta: Nu-i multimiliardar! Puneți mână de la mână

Motiv de mare bucurie în familia Reghecampf, după ce fiul antrenorului Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, fosta sportiva Asiana Peng. Deși ar trebui să fie un eveniment fericit, lucrurile nu stau deloc așa, deoarece plănuirea acestuia le dă mari bătăi de cap.

Cu toate că Silviana Peng, mama fostei gimnaste, este de acord cu căsătoria celor doi, ea spune că nu își permite să le organizeze celor doi o nuntă de lux. Din acest motiv, aceasta a sugerat ca Laurențiu Rechecampf să fie cel care se ocupă de cheltuielile nunții.

„Sunați-o pe doamna Pffeifer și pe tatăl copilului, care e în Azerbaidjan, dacă vreți să aflați de nuntă! Eu, cel mult, aș fi soacră mică! Eu nu mă ridic la valorile și starurile de multimiliardari! Dar nici să-mi terfelească imaginea fiicei mele nu-mi convine!

Eu sunt născută în 1973. La 49 de ani, am noțiunea de familie. Sunt măritată cu un cetățean chinez, dar sunt cetățean român, ortodox. Și Asiana mea e născută în Caransebeș, nu la Deva, cum s-a scris.

Vă anunț pe cei care o faceți de aceeași speță cu Caciuc să aveți grijă! În afară de faptul că la mine în casă Luca a cerut-o de soție pe Asiana, eu nu știu nimic! Văd doar că mulți miliardari sunt tare ocupați cu follow the money și bunăstarea lor”, a spus mama Asianei Peng, potrivit Click.

Mama Asianei Peng nu dorește ca imaginea fiicei sale să fie terfelită

Mama Asianei Peng a mai declarat că Luca Reghecampf nu este multimiliardar pentru a putea organiza nuntă. În plus, ea mai spus că oamenii ar trebui să nu își imagineze că imaginea fiicei sale ar putea fi terfelită.

„Vă invit cu toată dragostea să vă strângeți în ședință cu nurori de valori și să puneți mână de la mână toți din familia extinsă și să-i faceți nunta la D.A.

Copilul, săracul, nu-i multimiliardar, dar și zice că ar face-o, dar nu are cu ce! Nu cumva să vă imaginați că puteți terfeli imaginea fiicei mele cât aveți chef și cum aveți chef”, i-ar fi transmis Silviana Peng mamei lui Luca Reghecampf.