Insuficienţa banilor pentru plata pensiilor nu dă fiori deci doar pensionarilor actuali. Fondurile private, care nu au beneficiat nici anul acesta de majorarea contribuţiilor transferate din sistemul public, se tem de ce e mai rău pentru 2010.

Cu cât vom contribui anul viitor la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II)? Răspunsul pe care îl găsim în prevederile legale nu mai are valoare, în condiţiile în care programul iniţial de majorare a cotei de contribuţii a fost încălcat anul acesta, iar recuperarea promisă pentru anul viitor rămâne sub semnul întrebării.

Din cauza dificultăţilor cu plăţile pentru pensionarii existenţi, cota de contribuţii transferate din sistemul public de pensii către fondurile private a fost îngheţată în acest an la 2%, deşi trebuia să avanseze la 2,5%. Nici pentru nivelul din 2010, când contribuţia ar fi trebuit să ajungă la 3%, Executivul nu a luat încă nicio decizie, a spus premierul Emil Boc. „Decizia va fi luată cu ocazia bugetului de stat, în funcţie de calculele pe care le avem. Dorinţa noastră este să respectăm graficul pe care l-am angajat cu privire la sistemul pensiilor private“, a spus Boc. Calendarul iniţial de majorare a contribuţiilor la fondurile de pe Pilonul II prevedea mărirea acestora cu 0,5 puncte procentuale în fiecare an, pentru a ajunge la 6% în 2016. Pentru 2010, o parte din administratorii fondurilor de pe Pilonul II şi-au pierdut deja speranţa că se va respecta nivelul de 3%, aşteptându-se la o majorare doar până la 2,5%.

Nici angajamentele din scrisoarea de intenţie transmisă de oficialii români Fondului Monetar Internaţional în aprilie nu le oferă indicii mai clare pentru a-şi putea estima veniturile pe 2010: „vom continua implementarea treptată a Pilonului II al sistemului de pensii, cu majorări programate periodic ale contribuţiilor, asa cum s-a prevăzut iniţial.“ Până când Guvernul va lua o decizie, administratorii fondurilor de pe Pilonul II încearcă să îşi facă propriile calcule. „Mă îndoiesc că nivelul contribuţiilor va fi de 3%. Cred că 2,5% ar trebui să ne mulţumească. Sigur, cu toţii (n.r.: administratorii) ne dorim să primim mai mulţi bani“, spune directorul general al BCR Pensii, Simona Diţescu. O opinie similară o are şi directorul general al AIG Pensii, Mihai Coca Cozma: „cred că va fi 2,5%, deoarece cei cinci milioane de votanţi trebuie să fie fericiţi, Guvernul a înţeles importanţa pensiilor şi creşterea este prevăzută în acordul cu FMI“.

În schimb, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea, evită să spună cât ar putea fi contribuţiile anul viitor. „Cota din prezent, de numai 2%, este insuficientă pentru asigurarea protecţiei necesare pe termen lung“, preferă să spună Oancea, argumentând că fondurile de pensii au nevoie de un volum adecvat de active administrate pentru a opera în condiţii de eficienţă şi siguranţă pentru cei peste 4,4 milioane de participanţi. La mijlocul lunii iulie a.c., preşedintele Comisiei declara, pentru Capital: „contribuţia la fondurile de pensii administrate privat va fi de 2,5% din venitul brut lunar al asiguratului la sistemul public de pensii, în 2010“.

Lobby pentru 3%

În schimb, reprezentanţii ING Pensii, cel mai mare administrator de pe piaţa pensiilor private obligatorii, preferă să menţioneaze doar cota de 3%, cea prevăzută iniţial. „Ca un gest de decenţă, contribuţiile ar trebui să fie de 3%, nivel care e conform cu calendarul iniţial. Anul acesta, oamenii au pierdut bani. Să continui acest lucru şi anul viitor ar fi iresponsabil“, argumentează directorul general al ING Pensii, Emilia Bunea. În acelaşi timp, Crinu Andănuţ, şeful Allianz-Țiriac Pensii, cel de al doilea adminsitrator de pe Pilonul II, dar şi preşedinte al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat, afirmă că „este nevoie ca autorităţile să ia decizia înţeleaptă de a reveni, încă din 2010, la calendarul iniţial de contribuţii pentru Pilonul II, adică virarea unei contribuţii de 3% către fondurile private obligatorii“. Argumentul principal pentru creşterea contribuţiilor pe Pilonul II este necesitatea de a desprinde cât mai mult populaţia tânără de sistemul public de pensii, ajuns aproape falimentar. Acesta nu mai este de mult sustenabil, în condiţiile tendinţei de îmbătrânire a populaţiei, trebuind să primească în fiecare an sume importante de la bugetul de stat pentru plata unor pensii care oricum nu pot asigura un nivel de trai decent. Un alt argument este lipsa unor economii suficiente prin care românii să îşi poată suplimenta pensia de la stat. Extrem de mic este şi numărul persoanelor care au pensie facultativă: sub 175.000 de angajaţi la sfârşitul lunii august.

180-39404-30_emiliabunea_41_c.jpgAnul acesta, oamenii au pierdut bani. Să continui acest lucru şi anul viitor, ar fi iresponsabil.
Emilia Bunea, director general ING Pensii

180-39405-30_simonaditescu_41.jpgMă îndoiesc că nivelul contribuţiilor va fi de 3%. Cred că 2,5% ar trebui să ne mulţumească.
Simona Diţescu, director general BCR Pensii

Actori pe pilonul II

4,81 milioane de persoane este numărul parti­cipanţilor la fondurile de pensii private obligatorii înregistrat la finele lunii august 2009
4,42 milioane de persoane reprezintă nu­mărul clienţilor care aveau, la aceeaşi dată, bani în conturile de pensii de pe Pilonul II
3,41milioane de persoane au avut con­tribuţii, în luna august 2009, la fondurile de pensii private obligatorii
1,85 miliarde de lei este valoarea activelor nete administrate pe Pilonul II al sistemului de pensii