Banii intră pe card în decembrie! Iohannis a promulgat legea. Sunt în plus, pe lângă salariu

Banii intră pe card în decembrie! Iohannis a promulgat legea. Sunt în plus, pe lângă salariu
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 4 noiembrie 2020, 21:59
Din cuprinsul articolului

Veste uriașă pentru acești români. Vor primi mai mulți bani. Totul s-a decis. Chiar președintele Klaus Iohannis a semnat decretul, iar legea urmează să ajungă în Monitorul Oficial.

Veste uriașă pentru acești români. Șeful statului, Klaus Iohannis, a semnat un decret crucial care le va mări veniturile unor români. De acum, este lege. Totul va aunge publicat în Monitorul Oficial, iar acești români vor primi bani mai mulți.

Iohannis a semnat decretul!

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea unei legi care modifică Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Noutatea se referă la acordarea sporurilor specifice pentru personalul din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al unităţilor subordonate care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat.

„La articolul 38 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin.(9), cu următorul cuprins:

Pentru personalul din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, care ocupă funcții și își desfășoară activitatea în condiții ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată.

Măsurile prevăzute la art. 38 alin.(9) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost completată prin prezenta lege, se aplică începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede legea.

Sursa foto INQUAM / George Calin
Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.