Potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan, actualul mecanism de acordare a voucherelor este valabil până la data de 31 martie. Autoritățile lucrează la o formulă alternativă prin care persoanele cu venituri sub 2.000 de lei să beneficieze de reducerea directă a sumei de 50 de lei din factură, fără a mai fi nevoite să parcurgă proceduri administrative complicate. Noua abordare ar elimina necesitatea înscrierii pe platforme dedicate, deplasările repetate și ridicarea fizică a cardurilor de la oficiile poștale.

Bogdan Ivan anunță schimbări pentru voucherul de energie

Ministerul Energiei estimează că mecanismul de scădere automată a voucherului din factură ar putea deveni funcțional imediat după expirarea actualei scheme, respectiv după 31 martie. Prin această măsură, autoritățile urmăresc protejarea consumatorilor vulnerabili și reducerea poverii administrative asociate accesării ajutorului.

Conform datelor prezentate, aproximativ 2,1 milioane de puncte de consum ar urma să fie incluse în acest sistem, ceea ce înseamnă un număr de circa 3,5 milioane de persoane care ar beneficia direct de sprijinul financiar acordat prin voucherul de 50 de lei.

„Actualul mecanism este activ până la 31 martie. Lucrăm împreună cu operatorii de distribuţie şi furnizare la un mecanism prin care pentru oamenii cu un venit sub 2.000 de lei, de exemplu, să li se scadă cei 50 de lei direct din factură, fără a-i mai pune pe drumuri, să se scrie în platformă, să ia fizic cardul de la poştă, să se tot plimbe”, a explicat ministrul Energiei.

Pretul energiei electrice
Pretul energiei electrice / SURSA FOTO: Dreamstime

Ministerul Energiei vrea să simplifice ajutorul pentru consumatori

În paralel, ministrul Energiei a reiterat invitația adresată consumatorilor casnici de a utiliza comparatorul de prețuri pus la dispoziție de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Acesta le permite să analizeze și să aleagă cele mai avantajoase oferte disponibile pe piață, în contextul noilor propuneri tarifare lansate de furnizorii de energie electrică la începutul anului.

„Imediat ce se termină actuala schemă, în 31 martie, am putea veni cu această nouă formulă prin care să li se scadă automat din factură acea sumă de bani, pentru a proteja consumatorii vulnerabili, aproximativ 2,1 milioane puncte de consum, circa 3,5 milioane de oameni”, a menţionat ministrul.

Bogdan Ivan a subliniat că legislația actuală încurajează schimbarea furnizorului atunci când există opțiuni mai avantajoase și a îndemnat consumatorii să facă această alegere pentru a beneficia de prețuri mai bune la energia electrică.

„Legislaţia este una care stimulează acest lucru şi îi invit pe toţi românii să facă această opţiune pentru furnizorii care le oferă energie electrică la un preţ mult mai bun”, a subliniat Bogdan Ivan.