Directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț, a prezentat bilanțul primului an de aplicare a legii, evidențiind că dintre cei 133.515 pensionari, 102.169 primesc pensii mai mari comparativ cu legea precedentă, Legea 263/2010, în timp ce 31.346 pensionari rămân la nivelul anterior.

Cea mai mare majorare a pensiei atinge 5.125 de lei

Cea mai mare majorare a pensiei atinge 5.125 de lei, iar detalierea creșterilor arată că 57 de pensii au fost majorate cu peste 3.000 de lei, 1.660 între 2.000 și 3.000 lei, 17.005 între 1.000 și 2.000 lei, 60.366 între 100 și 1.000 lei, iar 7.188 pensii au crescut cu până la 100 lei. Impactul financiar al acestor majorări este de 58,51 milioane lei lunar.

Noua lege a introdus și recalcularea pensiilor pentru a include sporurile nepermanente din activitate, precum al 13-lea salariu, premii, prime și plata orelor suplimentare. Recalcularea necesită prezentarea adeverințelor în formatul specificat de lege, dar multe arhive care păstrează documentele anterioare anului 2001 nu respectă modelul cerut.

talon pensie, pensii, pensionari, cass
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Procesul de recalculare să nu se finalizeze nici pe parcursul acestui an

Conform lui Laurențiu Țenț, acest lucru face ca procesul de recalculare să nu se finalizeze nici pe parcursul acestui an. Deși majoritatea pensionarilor beneficiază de pensii mai mari, numărul nemulțumirilor este ridicat.

 „Nu se va finaliza nici pe departe în acest an (n.red. de recalculare)”, a spus Laurențiu Țenț, conform eBihoreanul.

În intervalul 1 septembrie 2024 – 1 septembrie 2025, Casa Județeană de Pensii Bihor, condusă de Laurențiu Țenț, a înregistrat 5.012 petiții și 1.615 litigii în instanță, comparativ cu 847 în perioada anterioară. Această creștere de aproape două ori a litigiilor și petițiilor reflectă nivelul ridicat de nemulțumire față de lege și față de modul de aplicare a acesteia, a spus Laurențiu Țenț.

„(n.red. Numărul de petiții și cel al litigiilor în instanțele) este îngrijorător de mare și arată nivelul de nemulțumire față de lege și față de modul de aplicare a legii”, a mai spus directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț.

Legea care reglementează recalcularea pensiilor în România a fost promulgată

Amintim că Nicușor Dan a promulgat joi, 13 noiembrie, legea care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 89/2024, un act normativ esențial pentru procesul de recalculare a pensiilor. Legea stabilește procedurile prin care deciziile de recalculare sunt emise de casele teritoriale de pensii și distribuite exclusiv prin Poșta Română, care se ocupă de tipărirea, condiționarea și expedierea plicurilor.

Actul normativ detaliază circuitul documentelor, obligațiile instituțiilor implicate, condițiile de transmitere a datelor, tarifele aferente serviciilor și răspunderea părților în caz de întârzieri sau neconcordanțe. Documentul constituie o piesă-cheie în procesul amplu de recalculare a pensiilor, care presupune actualizarea dosarelor pentru milioane de beneficiari și o coordonare instituțională între Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), casele teritoriale și Poșta Română.

Poșta Română primește cu titlu de exclusivitate sarcina de a tipări, procesa și distribui plicurile cu deciziile de recalculare

Potrivit legii, Poșta Română primește cu titlu de exclusivitate sarcina de a tipări, procesa și distribui plicurile cu deciziile de recalculare la domiciliile beneficiarilor. CNPP va transmite Poștei bazele de date necesare, conținând informații despre fiecare pensionar, precum nume, prenume, CNP, adresă și identificatorul deciziei. Casele teritoriale vor emite deciziile și le vor transmite subunităților Poștei, însoțite de borderouri în ordinea exactă în care au fost generate, ordine care trebuie respectată cu strictețe pentru a evita erorile în distribuire.

Plicurile vor fi tipărite conform modelului convenit între Poșta Română, Ministerul Muncii și CNPP și vor fi expediate fie prin scrisoare recomandată, fie cu confirmare de primire, în funcție de țara destinatară. Pentru beneficiarii din România și din statele care acceptă confirmarea de primire, se va folosi serviciul corespunzător; pentru celelalte țări, vor fi utilizate trimiterile recomandate.

Legea prevede tarifele serviciilor poștale, suportate din bugetul asigurărilor sociale: 7,85 lei per plic pentru trimiterile naționale, plus TVA; 33,61 lei per plic pentru trimiterile internaționale cu confirmare de primire, plus TVA; 25 de lei per plic pentru celelalte state, scutit de TVA. CNPP va vira Poștei Române sumele aferente serviciilor prestate, pe baza unei convenții obligatorii care trebuie semnată în maximum cinci zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. Convenția constituie actul justificativ pentru toate plățile și angajamentele asumate din bugetul asigurărilor sociale.