Bani în plus la pensie pentru zeci de mii de români! Legea este deja pregătită

Bani în plus la pensie pentru zeci de mii de români! Legea este deja pregătită
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 29 octombrie 2019, 07:00

Chiar dacă Guvernul Dăncilă a fost dat afară prin moțiune de cenzură de către Opoziție, pensiile românilor continuă să crească. Este ultima veste venită de la unul dintre apropiații șefei PSD. S-a aflat și ce categorie de români va beneficia de această mărire.

Vești fabuloase pentru această categorie de români. Vor avea parte de măriri de venituri. Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, şi reprezentanţi ai Ministerelor Apărării Naţionale şi Muncii au avut consultări la Palatul Victoria cu o delegaţie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. S-au discutat soluii pentru eliminarea inechităţilor privind pensiile militare de stat şi indexarea acestora cu 4,6%, anul viitor.

Discuţiile au fost axate asupra modificării Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, astfel încât să fie eliminate unele inechităţi în ceea ce priveşte aplicarea legislaţiei şi calcularea drepturilor militarilor.

Secretarul general al Guvernului a subliniat că are mandat din partea premierului Viorica Dăncilă, în calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat, să îi asigure pe reprezentanţii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate că această formaţiune politică va susţine în Parlament o iniţiativă de modificare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Scopul acestui proiect este să ofere soluţii astfel încât, persoane care s-au pensionat în ani diferiţi, dar au desfăşurat aceeaşi activitate, în condiţii similare, să beneficieze de aceleaşi drepturi, iar pensiile să reflecte vechimea în muncă şi contributivitatea.

Secretarul de stat din Ministerul Apărării Naţionale, Mihai Dan Chirică, a menţionat că această iniţiativă legislativă este deja pregătită în colaborare cu reprezentanţii sindicatelor din domeniu şi a tuturor celor interesaţi, însă actualul Guvern nu mai are prerogative care să-i permită adoptarea proiectului. În aceste condiţii, se fac toate eforturile pentru a nu fi afectate beneficiile pensionarilor militari.

Mai mult, Chirică, a afirmat că este pregătită o altă măsură destinată creşterii calităţii vieţii cadrelor militare în rezervă, respectiv indexarea pensiilor militare cu 4,6%, care poate fi aplicată de la începutul anului viitor, se anunță într-un comunicat al Executivului.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.