„În data de 23 octombrie 2020 s-a încheiat procesul de depunere a cererilor în cadrul Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, respectiv în sectorul zootehnic – bovine, sectorul zootehnic – ovine şi/sau caprine, dar şi în sectorul vegetal – legume-fructe şi cartofi, fiind accesată de un număr de 122.986 fermieri unici”, este scris în comunicatul APIA.

Situaţia cererilor depuse pentru Măsura 21

Legat de situaţia cererilor depuse pentru Măsura 21 în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2020, în sectorul zootehnic – bovine au fost depuse 44.960 cereri pentru un număr de 594.974 capete, în sectorul zootehnic – ovine şi/sau caprine au fost depuse 40.067 cereri pentru 8.709.852 capete, iar în sectorul vegetal – legume-fructe şi cartofi – s-au înregistrat 46.451 de cereri, pentru o suprafaţă de 66.526,85 hectare.

De asemenea, sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară raportată la dimensiunea fermei şi urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020, conform APIA.

Trebuie menționat că alocarea financiară pentru această măsură este de 150 milioane de euro.

APIA a acordat peste 53 de milioane de euro

La solicitarea agerpres.ro, APIA a arătat că suma primită de către cei zece beneficiari în anul 2019 este cu 23 de milioane de euro mai mare decât cea primită în 2018.

În 2018, sumele încasate din subvenţii de primii zece beneficiari au totalizat 29,61 milioane de euro.

SC Agricost SA din judeţul Brăila a fost şi în 2019 pe primul loc în acest top, cu 11,81 milioane de euro, suma fiind în creştere faţă de anul precedent când a încasat 9,18 milioane de euro. Compania activează în sectorul agricol, având în concesiune de la statul român circa 56.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei.

Agricost este deţinută de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite şi are ca activitate principală cultivarea şi comercializarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase şi alte culturi nepermanente.