Ministerul Fondurilor Europene finanțează, prin programul Diaspora Start-Up, afaceri pentru românii plecați în afară țării. Se încearcă astfel, prin intermediul banilor europeni, nu doar încurajarea românilor să se întoarcă acasă, dar și dezvoltarea a numeroase afaceri care să producă plus-valoare pentru economia națională.

Ana Maria Bușoniu, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene – MFE, a prezentat joi la Madrid, în cadrul unei conferințe de presă, realizările de până acum ale Programului Diaspora Start-Up în Spania.

Astfel, Programul Diaspora Start-Up a înregistrat cel mai mare succes în țara iberică,  unde nu mai puțin de 2.093 de persoane au fost selectate în proiectele de implementare a programelor susținute din fonduri europene, adică 27,9% din persoanele vizate de astfel de inițative pentru românii din afara țării.

Spania este urmată de Italia, cu 1.952 de persoane, adică 25,27% din total, Marea Britanie, cu 1.081 de persoane (13,99%), Germania,cu 459 de persoane (5,9%) și Republica Moldova, cu 397 persoane, adică 5,14% din total.

Programul Diaspora Start-Up a avut în Spania o alocare inițială de 30 de milioane de euro în 2016, din partea MFE, la care se adaugă alte 75,40 milioane de euro alocate în perioada 2014-2020 prin Programul Operațional Capital Uman – POCU, pentru încheierea a 32 de contracte de finanțare, valoarea maximă a unui plan de afaceri aprobat fiind de 40.000 de euro.

Cele mai mari sume au fost alocate unor beneficiari precum programele Diaspora Biz – 20,85 milioane de lei, A.C.A.S.A. – 20,70 milioane lei, SMART – UP Diaspora – 17,54 milioane lei, Antreprenor ACASĂ – 15,12 milioane lei, Acasă Plus – 13,20 milioane lei, Acasă – 12,10 milioane lei, Investește în țara ta – 11,93 milioane lei, Antreprenor Acasă – 11,73 milioane lei și Diapora Întreprinzătoare – 11,20 milioane lei.

Planurile de afaceri au ca obiect de activitate desfășurarea a 82 de tipuri de activități economice, cele mai frecvente fiind următoarele: service auto, restaurante, coafura și alte activități de înfrumusețare, fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor de patiserie, lucrări în construcție, lucrări de instalații electrice, instalații sanitare și aer condiționat, comerț cu amănuntul prin case de comenzi sau pe internet, agenții turistice, consultanță în tehnologia inforrmației și activități de realizare de software la comandă.

Programul a fost implementat în trei etape cadru: formarea antreprenorială, implementarea planurilor de afaceri finanțate din fonduri europene și, în final, programul de monitorizare a dezvoltării și funcționării afacerilor finanțate.

Grupul țintă al proiectului sunt persoanele fizice care îndeplinesc cumulative mai multe condiții. Astfel, cei ce vor să primească finanțare trebuie să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban, să aibă vârsta de minim 18 ani, să fie cetățean român și să facă dovada domiciliului sau reședinței în străinătate în ultimele 12 luni, până la momentul înscrierii în grupul țintă.

Ulterior, trebuie să aibă reședința în mediul rural sau urban, în regiuni mai puțin dezvoltate ale României. Nu în ultimul rând, trebuie să demonstreze experință antreprenorială, capacitate tehnică și profesională sau cunoștințe de specialitate în domeniul în care dorește să inițieze afacerea vizată în cadrul proeictului.

Te-ar putea interesa și: