Bani de la stat pentru aceşti români! Raluca Turcan a transmis că Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la Compania Energetică Hunedoara, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii.

Bani de la stat pentru următorii români

Declarația ministrului Muncii a fost făcută la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.

„Am identificat un set de măsuri care pot să conducă la ieşirea din impas. Aceste măsuri vizează binele minerilor şi rezolvarea unor probleme cronice care s-au acutizat în timp.

Aşadar, prima măsură a fost elaborarea unei ordonanţe de urgenţă deja publicată în Monitorul Oficial, prin care, din Fondul de Garantare a salariilor putem face plăţile pentru Compania Energetică Hunedoara, aflată în insolvenţă. Doi: Astăzi, în şedinţa de Guvern, vom aproba o hotărâre de Guvern prin care vom elabora şi prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăţilor rezultată din ordonanţa de urgenţă.

Trei: Vom aloca bani, în trei tranşe, pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajaţii care intră în pensie şi de asemenea pentru asigurarea transportului spre şi de la locul de muncă, precum şi tichetele de masă. În acelaşi timp, în prima tranşă vom acorda şi bani pentru plata subvenţiei de căldură”, a declarat Raluca Turcan.

Minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante

De asemenea, aceasta a explicat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport.

„Practic am agreat împreună cu reprezentanţii minerilor ca aceste plăţi în trei tranşe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 şi 26 minerii să poată să încaseze drepturile salariale restante şi de asemenea o parte dintre beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă şi banii de transport. Un alt mare avantaj al acestei soluţii identificate este că toată Compania Energetică Hunedoara capătă un răgaz de 3 luni prin care să se reorganizeze şi să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcţionarea pe termen lung.

Vorbim de aproximativ 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni care se află în activitatea din energie şi în momentul de faţă avem 70 de mineri blocaţi în mină. Practic îmi exprim speranţa ca prin soluţiile identificate astăzi minerii să înceteze greva, să iasă la suprafaţă, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei şi să fi pus bazele, prin soluţiile agreate astăzi, pentru o redresare pe termen lung a tuturor celor angajaţi în industria din jurul Complexului Energetic Hunedoara”, a conchis ministrul Muncii.